Într-o postare pe Facebook, Alin Ușeriu trage un semnal de alarmă: ”Opriți-vă, nebunilor!”. Iată postarea lui integrală: ”Marile tunuri pe care le dăm în România eu cred că sunt inspirate din modul de lucru al marilor branduri. Nu se încurcă un brand de haine să facă trei pantalonași și două hăinuțe specifice pentru locul unde se vor vinde. Întâi se face o analiză temeinică la ce i-ar bucura pe cei mulți când își îmbracă noile hăinuțe, apoi câteva case de modă duc atenția unde să fie mai largi și unde mai strâmte și apoi începe o analiză efectivă: ce fel de material, cât de gros sau de subțire, ce calitate și câte și mai câte. Dar atunci când se dă drumul la tambur și începe producția, purtăm și vara și iarna ciubote la modă, dacă trebuie. Nu mai este cale de întors. Pe o nevoie reală de a ieși din mocirla noastră de veacuri, asfaltul a fost cea mai potrivită modă pe care să o consumăm, indiferent de prețul pe care îl vom plăti. Ni s-a făcut negru gudron în fața ochilor și autoritățile ar asfalta și pe lumea cealaltă pentru a primi respectul care i se cuvine unui adevărat învingător atent la nevoile comunității. Și așa cum toți, în deciziile noastre importante, ne asumăm riscuri, și marile noastre tunuri se lasă cu câteva zile de închisoare și apoi poți să gătești liniștit. PNDL-ul, de exemplu, a fost făcut exemplar. Toată țara s-a umplut de stații de asfaltare care puteau să toarne în două straturi și două lățimi diferite. Una mai groasă și mai lată pentru când sunt ai noștri și una mai subțirică pentru când nu sunt ai noștri. Și betonul e bun, că nu mai erau stații de asfalt disponibile de vânzare și timpul de așteptare era prea mare. Se duceau banii pe apa sâmbetei fără să treacă prin buzunarele lor întâi. Și a început marea asfaltare cu folos, dar mai ales fără folos. Cel mai trist este că sub această mâzgăleală de asfalt a căzut victimă și peisajul nostru cultural. Era bunul nostru cel mai de preț, pe care îl găsești pe toate pliantele care ne laudă țara noastră. Drumuri agricole, drumuri prin pădure, drumuri care nu duc nicăieri și nu vin de nicăieri sunt asfaltate fără discernământ. S-au terminat banii din programul național, dar și-au dat seama că rezerva țării de asfalt încă e prea mare și acum și stațiile erau încă cam noi, că erau multe. Când delegația care s-a întors de la Bruxelles și avea un plan de mobilitate plin de valori ca „mobilitate verde”, am și pus-o de un plan în care a dat strechea biciclistului în toate comunele din România și fiecare are de făcut 10 km de piste cu asfalt colorat, că-i acum la mare căutare. Stabilitate și dezvoltare rurală pe o singură conductă, să nu se mai încurce cu schimbat setările. Blestemată fie ziua când eu, cu bună credință, am dus un plan de acțiune când se fabrica PNRR-ul. Desigur că erau sume rezonabile care făceau Via Transilvanica, știu sigur, unul din cele mai bune produse din Europa și din lume. Desigur că asta presupunea să rămână poteca înierbată, cu bandă de siguranță unde sunt drumurile cu trafic mare, cu poteci separate de drumurile forestiere, să ne putem face toți treaba sau să ne împlinim visul în pădure. Mai erau trecute și adăposturi inspirate din cultura populară și alte prostii ieftine care nu se potrivesc deloc cu viziunea de risipă grotească cu care ne dezvoltăm țara. Desigur că autoritățile știau de la bun început că asfaltul este cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla. Dar cine suntem noi să hotărâm ce este mai bine în județul și comuna lor? Așa că, după ce noi am construit-o, ei au turnat asfalt în multe locuri unde, înainte, se mergea foarte bine pe un plai sau un drum care îl foloseau oricum doar câteva văcuțe. Așa că acum drumeții – că ei sunt cei care țin Via vie – se duc pe cărarea de pe lângă, făcută de văcuțe, că și ele merg greu pe asfaltul încins. Efortul pe un kilometru de asfalt fiind cât doi de cărare înierbată, unde puteau liniștite să meargă și bicicletele. Nu avem cum să acoperim în vecii vecilor sustenabil toate pistele de biciclete. Nu-i de unde atâția bicicliști. Ba dimpotrivă, este greu să nu mai ai și câte un gip sau ateveu care îți pune viața în pericol la ce viteze merg. Ea nu va fi atractivă nici pentru toți bicicliștii din întreaga lume, deoarece, cu o bicicletă electrică, stai pe loc 12 ore la încărcare sau rogi tot satul să-și scoată frigiderele din priză. Nu au cum să-și aducă bicicletele, că transportul este foarte neprietenos și, în general, noi nu avem experiență cu aceste lucruri. Dar drumeții din toată lumea deja își fac rucsacii, pentru că deja Via Transilvanica depășește toată România la știri pozitive în ziarele din toată lumea. Erau foarte bune câteva intervenții punctuale cu macadam, da’ ce faci cu atâta amar de burdihan nesătul, care acolo are ascunși banii cei mai mulți, sub asfalt, cu acordul necondiționat al nostru. Rar vezi un trotuar, iar dacă vezi, este o cursă de obstacole într-un sat, și copiii lor toți i-au predat asfaltului, și când vin de la școală sunt în grija Bunuțului. În sfârșit, bătrânii noștri pot sta pe prispă, singuri 11 luni pe an, în fața caselor, fără să-i mai prăfuiască când trec mașinile cu copiii veniți acasă. E drept că viteza e cam mare și nu mai vezi exact cine e și „de-a cui îi”. Da’ așa-i cu dezvoltarea – e rapidă. Ieri, județul Mureș a aprobat o pistă de bicicletă pe toată Via Transilvanica. 70,55 milioane lei pe 94,4 km. Alte cinci județe au pornit stațiile de asfaltare și vor face probabil același lucru. Nu ne-au consultat și se folosesc de Via Transilvanica, dade dade se va justifica cumva această nesăbuință să asfaltezi tot-tot. Nu reiese și nu am fost înștiințați ce se va face acolo, dar la acest preț ar trebui să pună nisip aurifer pe toată lungimea, dacă nu-i asfalt. Ca să înțelegeți: Via Transilvanica a consumat până acum, în ultimii 7 ani, doar banii pentru aproape 5 km de drum agricol asfaltat sau pistă de biciclete. Dar asta nu-i prea bine. Opriți-vă, nebunilor. O stricați! Azi nu cer bani”, a scris Alin Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social pe Facebook. Reamintim, Consiliul Județean Suceava a accesat 16 milioane de euro pentru amenajarea a aproximativ 193 km de piste de biciclete pe segmentul Via Transilvanica ce traversează județul. Se vor face piste ciclabile pe teren pietruit sau tasat, asfaltare sau betonare acolo unde va fi nevoie, amplasare de indicatoare, stații de odihnă, zone de reparație bicicletă. Proiectul este realizat în parteneriat cu județele Bistrița-Năsăud și Mureș. În județul nostru, pistele vor traversa comunele Monor, Şieuţ, Şieu, Mărişelu, Dumitriţa, Cetate, Livezile, municipiul Bistriţa, Budacu de Jos, Bistriţa Bârgăului, Tiha Bârgăului, Leşu şi Lunca Ilvei. Traseul se suprapune și traverseaza urmatoarele categorii de drumuri: drumuri naționale: DN 17, drumuri județene: DJ 154B, DJ 173, DJ 154, DJ 173C, DJ 172G, DJ 173D, DJ 172D, DJ 154D și drumuri comunale: DC307, DC 15, DC 7C, DC 7, DC 5, DC 4E. Prin proiect se propune realizarea a 208,288 km de trasee cicloturistice continue, 5 zone de refugiu și odihnă, respectiv 21 zone de odihnă. Proiectul se suprapune cu traseul Via Transilvanica pe 181.2 km din cei 208,288 km. Valoarea totală a investiției este de – 96.161.764,80 lei. Durata prognozata de realizare a investiției este de 9 luni, dar nu mai tarziu de 30.06.2026.