Miercuri, 3 septembrie, cuadratura dintre Mercur în Fecioară și Uranus în Gemeni aduce schimbări bruște de planuri, neînțelegeri în comunicare sau decizii luate impulsiv. Deși există riscul de agitație și nerăbdare, dar aspectul oferă și ocazia de a descoperi soluții ingenioase. Au loc discuții neașteptate la locul de muncă. Chiar dacă apar schimbări de program, vei reuși să găsești rapid alternative eficiente. Ai grijă să nu reacționezi prea impulsiv. Pe plan financiar, ești tentat să faci cheltuieli neprevăzute. Înainte de a lua o decizie rapidă, verifică dacă investiția chiar merită. Primul impuls nu e neapărat și cel mai sănătos. Uranus din semnul tău amplifică dorința de schimbare. Azi simți nevoia să rupi rutina, dar Mercur te obligă să te gândești și la consecințe. Găsește un echilibru între impuls și analiză. Există riscul apariției unor confuzii în comunicare sau al unor informații contradictorii. Încearcă să nu crezi toate zvonurile care apar, ci doar ceea ce poate fi verificat! În cercul de prieteni pot apărea tensiuni sau discuții aprinse. Ideea e ca tu să îți spui clar punctul de vedere și să aduci o perspectivă nouă. Astfel, și tensiunile se vor aplana. Cuadratura Mercur-Uranus aduce surprize pe plan profesional. O schimbare neașteptată îți poate deschide o ușă spre progres, chiar dacă te scoate din zona de confort. Ziua favorizează gândirea originală și chiar ideile neobișnuite. Ca urmare a unor discuții în contradictoriu, ai șansa să descoperi o perspectivă complet diferită, care îți schimbă planurile. Apar tensiuni legate de folosirea banilor pe care îi dețineți sau îi administrați în comun cu alte persoane. Nu va fi ușor să ajungeți la un compromis dar, cu răbdare, veți reuși. Parteneriatele și colaborările sunt puse la încercare de acest aspect astral. Pot apărea discuții în contradictoriu. Exprimarea e mai directă și chiar mai abruptă decât de obicei, dar e important să fie și sinceră. La locul de muncă, ziua aduce agitație și nevoia de reorganizare rapidă. Deși schimbările par incomode, vei descoperi că unele soluții improvizate funcționează mai bine decât cele planificate. Apare riscul unor conflicte pe plan amoros. Spui lucruri neașteptate care surprind partenerul. Iar replicile sale au darul să te deruteze pe tine, așa că veți avea parte de provocări multiple. Pot să apară neînțelegeri în familie, pornind în cele mai multe cazuri de la folosirea banilor. Trebuie să discutați pe îndelete, pentru a stabili care sunt prioritățile reale ale familiei. Horoscop întocmit de clubmistic.ro Se încarcă...
”Am văzut Pachetul 2 de măsuri care privește administrația publică locală și aștept varianta finală. E mai bine să nu creăm panică până nu apare o formă finală. Conform prevederilor din actul normativ, care nu s-au schimbat pe niciuna dintre cele trei variante, de la data promulgării, Prefectura, în 20 de zile trebuie să comunice autorităților publice locale numărul maxim de angajați la care au dreptul, iar în funcție de
.
Primarul a spus: „Nu am nicio reținere de a sesiza orice încălcare a legii.” A precizat că a depus două sesizări la Poliție, privind o autorizație de construire falsificată și certificate de atestare fiscală falsificate.
În plus, orice folosire ulterioară a unui astfel de document falsificat poate atrage răspunderea pentru uz de fals, cu posibile sancțiuni penale și civile, în funcție de context.
Falsificarea unei autorizații de construire este un înscris oficial
.
Avertizare meteorologică indică averse importante cantitativ, frecvente descărcări electrice, rafale de vânt de 50…70 km/h și grindină.
Fenomene vizate: scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râuri mici, cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri, cu posibile depășiri ale cotelor de apărare.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 40…50 l/mp și izolat de
.
La fiecare pubelă distribuită se oferă și un pliant de informare cu privire la compostarea în gospodărie a deșeurilor biodegradabile.
"Va rugam sa tineti cont de acest program si sa fiti acasa pentru a prelua aceste pubele!"
Vom avea pe mașină pubele galbene și verzi pentru a fi distribuite gospodăriilor ce nu au primit acești recipienți anterior.
Distribuția pubelelor albastre va avea loc în intervalul 16:30–21:00, conform programului.
"Pubelele vor fi predate în urma
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.