manastirea „schimbarea la fata” de la ilva mare, localizată pe valea ilvei, la 50 de kilometri de orașul Năsăud, a cunoscut o evoluție semnificativă de la înființare până în prezent. Potrivit site-ului timponline.ro, această mănăstire a fost fondată în anul 1992 de ieromonahul Daniil Ureche, actualul duhovnic, în vatra casei părintești. La acel moment, în localitatea Ilva Mare s-a construit un schit de călugări, cu autorizarea și binecuvântarea mitropolitului Bartolomeu, care a sfintit locul în același an.
După aproape patru ani, în 1996, a fost finalizată construcția bisericii, în ziua de hram, 6 august, și a fost sfințită. La începutul anului 1999, schitul a primit statutul oficial de mănăstire de maici, devenind astfel loc de retragere pentru călugărițe. În timpul acestor ani, s-a primit o donație de teren într-o poiană din pădure, la un km distanță, unde au fost construite un mic paraclis și câteva chilii, cu hramul Sfântului Mucenic Fanurie, noteaza site-ul citat.
Se știe că mănăstirea a fost pictată de maici, iar pe 14 iulie 2007 a avut loc sfințirea acesteia, efectuată de PS Vasile Someșanul. În prezent, aici trăiesc 13 vietuitoare, iar stareța fiind stavrofora Hristofora Marinca, cu Duhovnicul protosinghelul Daniil Ureche. În anul 2001, s-a inițiat construcția unei noi biserici, cu hramul „Pogorarea Sfântului Duh”, care a fost sfințită de IPS Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, în data de 28 septembrie 2014.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail