Prezența șacalilor în județ: informații de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prezența șacalilor pe fondurile de vânătoare din județ a devenit un subiect de interes. Șacalul, un animal care combină trăsături de lup și vulpe, are o talie mică spre mijlocie, cu o lungime a corpului de până la un metru și o greutate de aproximativ 10 kg. Caracterizat prin botul său ascuțit și relativ scurt, urechile ascuțite și erecte și blana aspră de culoare galben aurie, șacalul prezintă picioare lungi care îl fac un bun alergător.
Specie deosebită, șacalul este de obicei solitar, dar poate forma grupuri mici atunci când hrana este abundentă sau în timpul iernii, în prezența unui cadavru. Pentru a-și marca teritoriul, utilizează urina și fecalele. Împerecherea are loc la sfârșitul iernii, iar femela naște între 4 și 9 pui orbi, pe care îi alăptează timp de trei luni. Barlogul său este de obicei situat în mărăcinișuri, văgăuni și gropi izolate.
Șacalul este un animal nocturn și pentru a comunica emite un urlet similar unui plâns de copil, sunet care i-a dat denumirea din limba sanscrită, însemnând "bocitoare". Acest animal poate trăi până la 15 ani și se hrănește cu diverse animale mici, cum ar fi iepuri, rozătoare, pui de căprioară, păsări și ouăle acestora, broaște, pești, șopârle, șerpi și insecte. În Bulgaria și România, este cunoscut ca un prădător frecvent al turmelor de oi, iar în Turcia, consumă și ouăle țestoasei verzi depuse în nisipul litoralului. Aproximativ o treime din hrana șacalului este formată și din vegetale, incluzând fructe, pepeni și struguri.
Șacalul auriu are un areal de răspândire care include Europa de Sud-Est și Centrală, Asia Mică, Asia de Sud-Vest, până în Indochina. Se pare că prezența șacalului european este relativ recentă, deoarece acesta nu se regăsește în folclor, literatură sau tradiții cinegetice. Există ipoteza că șacalul a fost adus în Europa cu expansiunea Imperiului Otoman sau că s-a extins natural în timpul unor microglaciațiuni, când Bosforul a înghețat. Totuși, fosile de șacal sunt prezente în Europa încă de la sfârșitul pleistocenului, iar studiile genetice sugerează origini în Caucaz.
Deși șacalul este un locuitor vechi al Europei, populațiile sale au fost mici și au avut un areal restrâns la Peninsula Balcanică. După aproape eliminarea totală a lupului, șacalul a cunoscut o explozie numerică și o extindere către nord-vest. În prezent, șacalul este frecvent în Delta Dunării, în zona lacurilor litorale și pe Dunăre, dar s-a semnalat și în restul țării, cu o populație estimată la circa 5000 de indivizi. De asemenea, acesta mai trăiește în Bulgaria, Ungaria, țările fostei Iugoslavii și Italia, iar exemplare izolate au apărut și în Austria, Germania, Elveția, Polonia, Țările Baltice și chiar în Olanda.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
