"Craita: Ciuperca regalelor si a imparatilor"

Bistrita, 24 iunie 2024 - Cunoscuta sub diferite denumiri precum "burete domnesc", "roinita", "ronite", "ousoare", "ciuperca lui Cezar", "ciuperca regilor", "ciuperca imparatilor", "Craita" isi face aparitia in padurile de foioase, in special pe soluri acide, nisipoase si cu pietris marunt, sub stejari si castani. Aceasta ciuperca rara poate fi gasita atat la munte cat si la campie, in lunile iunie pana in octombrie.

Recent, Ilie Ranzis a descoperit primele exemplare de Craita (Amanita caesarea) intr-o padure de langa Bistrita. "Din pacate, am constatat ca sunt practic macelarite de alti culegatori nestiutori care le calca sau le lovesc cu piciorul si nu apuca sa se dezvolte," a afirmat Ranzis.

Istoria Amanita caesarea este bogata si fascinanta. A fost descrisa pentru prima data in anul 1772 de micologul italian Giovanni Antonio Scopoli sub numele de Agaricus caesareus. Ulterior, in 1801, micologul german Christiaan Hendrik Persoon a redenumit-o Amanita caesarea. In acelasi timp, ciuperca a fost cunoscuta si sub numele de Agaricus aureus.

Exista inregistrari istorice care atesta consumul de Amanita caesarea inca din perioada antichitatii. In Imperiul Roman, ciuperca era apreciata ca o delicatesa si era inclusa in mesele bogate. Plinius cel Batran si Columella, autori romani, au remarcat gustul sau rafinat in lucrarile lor.

Pe parcursul Evului Mediu, Amanita caesarea a continuat sa fie apreciata si era consumata in regiunile europene, fiind considerata o ciuperca pretioasa, servita in mesele nobililor si clericilor. In unele culturi traditionale, ciuperca a fost folosita si in scopuri medicinale, fiind considerata benefica pentru stimularea sistemului imunitar, inclusiv in medicina traditionala chineza.

Astazi, Amanita caesarea este extrem de apreciata in bucataria gourmet si este utilizata in preparate culinare rafinate, cum ar fi sosuri, paste, risotto si diverse mancaruri cu ciuperci. In stadiul initial de dezvoltare, ciuperca pare un ou mic din cauza volvei membranoase si elastice care o inconjoara. In sectiune longitudinala, se pot distinge palaria si piciorul de culoare galbena, asemanatoare galbenusului de ou.

Din punct de vedere al comestibilitatii, Craita este considerata excelenta. Tanara, complet infasurata in volva, se preteaza foarte bine consumarii crude in salata, alaturi de ulei, lamaie, sare si piper. Cand este matura, poate fi preparata la gratar sau in tigaie.

Istoria antica arata insa si utilizarea acestei ciuperci in scopuri malefice. Nu rare au fost cazurile in Roma antica cand Amanita caesarea a fost folosita pentru otraviri. Un exemplu celebru este cel al imparatului Nero, care a ajuns pe tron cu ajutorul unui complot. Agripina, mama sa, si doctorul personal al imparatului Claudius, au ascuns in mancarea acestuia ciuperci toxice, ceea ce a dus la otravirea lui Claudius.

Craita este o ciuperca "mediteraneana" al carei areal se extinde si in Romania, odata cu incalzirea globala. Palaria sa carnoasa poate depasi 20 cm in diametru, facand-o una dintre cele mai mari specii de Amanita.

In America exista un echivalent al Amanita caesarea, cunoscut sub numele de Amanita jacksonii. Familia Amanita include specii comestibile extrem de apreciate, dar si specii mortale, cum ar fi Buretele viperei. Craita se aseamana foarte bine cu alte specii de Amanita otravitoare in diverse stadii ale dezvoltarii sale. Totusi, in stadiul de ou, coloratia sa portocalie ajuta la diferentierea de specii precum Buretele viperei, care ramane alb.

In concluzie, Craita ramane una dintre cele mai apreciate ciuperci atat din punct de vedere culinar, cat si istoric, desi identificarea corecta a acesteia este esentiala pentru evitarea confuziilor periculoase.