Despre satul maghiar Strugureni, mai demult Vereşhaza (Casa Roșie), Verihaza/Mezőveresegyháza, Veresegyháza, Veresegyház/Rothkirchen, Rothkirch/Rűtkirich, se știe că a fost atestat documentar în anul 1314 când ar fi aparținut ”fraților roșii” sau cavalerilor ordinului templier, care ar fi avut și o biserică de piatră și în anul 1332, sub forma Wereseghaz. De aici provin toponimele maghiar și german, potrivit Bogății din istoria vie a Transilvaniei. Din biserica medievală romanică (de secol XIII) au rămas intacte doar naosul, sacristia zidită și arcul de triumf semicircular. A fost reconstruită în stil gotic în secolul al XV-lea. Ulterior, biserica a suferit renovări majore doar de două ori, în 1772 și 1884. Biserica nu are turn, în schimb o clopotniță de lemn a fost construită, în mijlocul satului, în anul 1664, care, ulterior, a fost mutată în curtea bisericii. Populația romano-catolică medievală a trecut la confesiunea unitariană, în anul 1594 fiind amintită drept cea mai mare parohie unitariană din zonă. Restaurarea Bisericii reformate a început după 2020. Există și o biserică greco-catolică din lemn, construită undeva în secolul al XVIII-lea, pentru micuța comunitate românească, acum ortodoxă, și neretrocedată. Pe bolta semicilindrică a naosului au fost pictate scene din ciclul minunilor și patimilor lui Iisus. Iconostasul este format din reprezentarea Răstignirii, având alăturat apostolii. Cele trei uși pictate și sculptate aparțin stilistic secolului al XVIII-lea. Pe bolta semicilindrică a altarului sunt pictați zece îngeri, iar pe pereții laterali Jertfa lui Avraam și sfinți episcopi. Cele nouă icoane pe lemn aflate în biserică sunt opera a trei meșteri diferiți. Dintre aceste icoane, două sunt și datate: Arhanghelul Mihail, probabil icoana de hram, datată 1791, și Maria cu Pruncul, datată 1798. Cu toate acestea, în anul 1638 principele Rákóczi György a forțat locuitorii satului să adopte confesiunea reformată. În anul 1694 tătarii au distrus satul, doar biserica a rămas intactă. La începutul secolului al XVIII-lea au sosit coloniști maghiari și români care au reconstruit satul. S-a format și o mică comunitate de țigani de confesiune reformată sau greco-catolică. În anul 1850, din cei 519 locuitori, 347 erau maghiari, 146 români și 26 țigani. 357 erau reformați și 162 greco-catolici. În anul 1930, din cei 564 de locuitori, 468 erau maghiari, 63 români, 19 evrei, 14 țigani. 479 erau reformați, 52 greco-catolici, 19 mozaici, 11 ortodocși, 2 romano-catolici și un evanghelic. Acum, satul, arondat comunei Chiochiș, mai are cel mult 200 de locuitori, cca 190 maghiari și vreo 10 români După prima Cruciadă, din nevoia de a le oferi protecţie pelerinilor creştini din Ţara Sfântă, mai mulţi nobili, în special descendenţi ai unor vechi familii flamande şi burgunde, au înfiinţat un ordin militar religios, denumit iniţial „Pauperes commilitones Christi Templique Solomonici” („Soldaţii sărmani ai lui Cristos şi ai Templului lui Solomon– latină), denumire prescurtată apoi în „templieri”. Conform cronicarului medieval Guillaume din Tyr, în anul 1119, nouă cavaleri s-au prezentat în faţa patriarhului Ierusalimului, unde au depus jurămintele de sărăcie, obedienţă şi castitate. Ordinul Templier şi-a făcut simţită prezenţa în Transilvania. S-au identificat urme ale templierilor la Abrud şi Bistriţa, iar studii mai îndrăzneţe scot la lumină informaţii precum că la mijlocul sec. al XIV lea, când templierii dispăruseră în Franţa, Ordinul ar fi reuşit să se conserve în ţările române, unde au primit adăpost şi protecţie din partea domnitorilor. În prezent, Ordinul Templier sub titulatura OSMTH, activează şi în România, promovând aceleaşi obiective ca şi în trecut, de apărare a Credinţei, a Sfintei Biserici și a Civilizaţiei Creştine.