Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii din județul Iași că termenul-limită pentru depunerea deconturilor justificative aferente eco-schemelor zootehnice din Campania 2025 este 30 ianuarie 2026. Conform agenției, nerespectarea acestei termene poate duce la pierderea sprijinului financiar acordat.
👉 Termenul și condițiile pentru depunerea deconturilor
Potrivit informațiilor transmise de APIA, fermierii din județul Iași care au accesat eco-schemele zootehnice prin cererea de plată pentru Campania 2025 trebuie să transmită până la data de 30 ianuarie 2026 deconturile anuale sau semestriale. Aceste documente trebuie să fie însoțite de dovezi care să ateste respectarea cerințelor de bunăstare a animalelor.
În caz contrar, aceștia riscă să fie respinși de la plată, pierzând astfel sprijinul financiar. Eco-schemele vizate sunt intervențiile PD-07 pentru bunăstarea vacilor de lapte, PD-08 pentru bunăstarea tineretului bovin și PD-27 care susține pășunatul extensiv al bovinelor în condiții de sustenabilitate.
👉 Perioada de adaptare pentru noii solicitanți și reguli privind bunăstarea animalelor
APIA precizează că pentru efectivele aflate în producție începând cu 1 ianuarie 2025, data solicitării eco-schemelor, se aplică o perioadă de adaptare destinată solicitanților noi care nu au depus anterior deconturi. Aceasta vizează și fermierii care solicită sprijin pentru rații furajere optimizate în PD-07.4, precum și pentru PD-08.2, atunci când folosesc saltele pentru confortul animalelor.
De asemenea, nerespectarea în această etapă a condițiilor superioare de bunăstare nu va fi sancționată, conform Ordinului MADR nr. 268/2025, care reglementează sancțiunile aplicabile intervențiilor și ajutoarelor naționale tranzitorii.