Cum a fost Dubaiul la un pas să facă parte din India. O simplă decizie birocratică a schimbat istoria Golfului Persic
Inapoi

Cum a fost Dubaiul la un pas să facă parte din India. O simplă decizie birocratică a schimbat istoria Golfului Persic

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
Cu toate că astăzi puțini își mai aduc aminte, în prima parte a secolului trecut, aproape o treime din Peninsula Arabică a fost administrată ca o parte a Indiei Britanice. De la Aden și până în Kuweit, mai multe protectorate arabe erau guvernate de Serviciul Politic Indian de la Delhi, erau apărate de trupele indiene și răspundeau în fața guvernatorului general al Indiei, scrie BBC. Sultanul Omanului, educat în Rajasthan, vorbea mai bine urdu decât araba, în timp ce soldații statului învecinat Qu'aiti, care acum reprezintă estul Yemenului, purtau uniforme militare din Hyderabad. Lista standard cu teritoriile autonome din India colonială începea cu Abu Dhabi, iar unul dintre guvernatorii generali ai Indiei, Lord Curzon, spunea că Omanul ar trebui să fie tratat ca unul dintre statele ce făceau parte din Imperiul Indian. Pașapoartele indiene erau emise chiar și pentru locuitorii orașului Aden din vestul Yemenului de astăzi, care funcționa la acea vreme ca cel mai vestic port al Indiei și era administrat ca o parte a Provinciei Bombay. Când Mahatma Gandhi a vizitat orașul Aden în 1931, el a descoperit că mulți dintre tinerii arabi susțineau că sunt naționaliști indieni. Dar chiar și la acea vreme, puțini britanici sau indieni erau conștienți de faptul că India Britanică includea și o parte din Peninsula Arabică. „La fel cum un șeic gelos își acoperă soția preferată, și autoritățile britanice ascund condițiile din statele arabe într-un mister atât de mare încât propagandiștii răutăcioși aproape că ar putea fi iertați dacă ar crede că ceva oribil se întâmplă acolo”, spunea un lector al Royal Asiatic Society. Până în anii '20, politicile au început să se schimbe, iar naționaliștii indieni au început să vadă India ca un spațiu cultural asociat cu spațiul geografic descris în epopeea Mahabharata și nu doar o formă de guvernare imperială. Britanicii au profitat de acest moment pentru a redesena granițele. Pe 1 aprilie 1937, a fost adoptată prima partiție imperială, iar Aden a fost separat de India. „Aden a făcut parte din administrația Indiei Britanice timp de aproape 100 de ani. Acea asociere politică cu Imperiul meu Indian va fi acum ruptă și Aden va face parte din Imperiul meu Colonial”, a transmis Regele George al VI-lea printr-o telegramă. Teritoriile arabe au rămas, însă, sub umbrela Guvernului Indiei pentru încă un deceniu. Oficialii britanici au discutat pentru scurt timp despre posibilitatea ca India sau Pakistan să poată conduce Golful Persic și după câștigarea independenței, dar chiar și un membru al delegației britanice din Teheran a scris cât de surprins a fost de „aparenta unanimitate” a „oficialilor din Delhi despre cât de puțin interes există din partea guvernului Indiei pentru Golful Persic”. Astfel că statele arabe din Golful Persic - de la Dubai până în Kuweit - au fost separate de India pe data de 1 aprilie 1947, la câteva luni înainte ca India Britanică să fie la rândul ei împărțită în două țări, India și Pakistan, care au devenit apoi independente. Când oficialii indieni și pakistanezi au început să integreze toate teritoriile autonome din subcontinentul indian în națiunile nou-formate, statele arabe lipseau de pe listă. Nimeni nu s-a plâns de acest lucru, iar 75 de ani mai târziu, importanța acestei tranziții nu a fost nici până acum înțeleasă pe deplin în India sau în Golful Persic. Fără acest transfer administrativ minor, probabil că statele arabe din regiune ar fi devenit parte din India sau Pakistan după ce acestea și-au câștigat independența, așa cum s-a întâmplat cu toate celelalte state princiare. Dintre toate identitățile naționale care au apărut în urma colapsului Indiei Britanice, statele din Golful Persic au reușit cel mai bine să șteargă legătura istorică cu Delhi, cu toate că relația din trecut cu Marea Britanie nu a fost dată uitării. Mitul unei suveranități antice este crucial pentru a menține în viață aceste monarhii din Golful Persic, însă unele amintiri persistă, în special cele legate de incredibila inversare a relației dintre clasele sociale. Indienii din Golful Persic făceau parte dintr-o clasă privilegiată, în timp ce mulți dintre localnici erau tratați ca niște „servitori”, după cum i-a povestit academicianului Paul Rich un bătrân din Qatar care a trăit acele vremuri. Acum, rolurile s-au inversat. Dubaiul de astăzi nu mai este doar un avanpost neînsemnat al Imperiului Indian, ci centrul strălucitor al noului Orient Mijlociu. Puțini oameni din milioanele de indieni și pakistanezi care trăiesc acum în zona Golfului Persic știu că a existat cândva o lume în care India sau Pakistan ar fi putut moșteni această regiune bogată în petrol, la fel cum au moștenit zone precum Jaipur, Hyderabad sau Bahawalpur. O decizie birocratică luată pe ascuns, în ultimele zile ale unui vast imperiu, a rupt această legătură de care astăzi puțini își mai aduc aminte.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din bistrita

-
-

14:37

Ambele platforme ale parcării de pe str. Lupeni, disponibile din 1 iulie

Anunțul a fost făcut, pe Facebook, de primarul Gabriel Lazany. Investiția de circa 1,5 milioane lei prevede construirea a două platforme de parcări pe sol, ambele cu acces și ieșire de pe strada Lupeni, în total peste 80 de locuri.
Image Description

13:26

”Afacerea” 50 de bani. Cum s-au furat sacii cu ambalaje returnabile din curtea unui local

Viluța Mihaiela Brătfălean, adm,inistratorul restaurantului ”Casa Doamnelor” de pe pietonalul Liviu rebreanu din Bistrița, a publicat pe o rețea de socializare imagini cu hoți care au intrat azi noapte, în jurul orei 4.30, în curtea localului și au furat sacii cu ambalaje returnabile. Individul surprins de camerele de luat vederi are o mască pe față, conștient, probabil, că ce face este o faptă penală. În prezent, sistemul SGR din România
Image Description

06:55

Urmează o perioadă dificilă pentru șoferii obișnuiți să parcheze la bordură

”A venit momentul ca administrația să-și asume acest moment T0 prin care cele două axe de transport, Linia Verde și Axa Gării – Năsăudului, vor deveni funcționale, de marți 1 iulie. Începând cu această dată se interzice oprirea la bordură pe banda dedicată transportului public. Pe această bandă vor avea dreptul de a circula doar autobuzele și taxiurile care sunt autorizate de către Primăria Bistrița. Deci mașinile care fac car
Image Description

06:28

Tichete lunare de 50 de lei pentru facturile la energie. Cine le va primi

Tichetele valorice de 50 de lei/lună pentru plata facturilor la energie electrică vor fi acordate persoanelor vulnerabile: Accesul va fi facil: cerere printr-o aplicație online (EPIDS) dezvoltată de către STS. Autoritățile locale și Poșta Română vor oferi asistență pentru cei care nu pot folosi instrumente digitale. Plata facturilor se va face simplu, prin mandat poștal, folosind tichetele distribuite și gestionate de Poșta Română. Tichetul poate fi utilizat exclusiv pentru plata
Image Description

06:26

Pentru ce alimente a fost prelungită plafonarea adaosului comercial

Produsele pentru care s-a extins până la 30 septembrie 2025 plafonarea adaosului comercial, prin ordonanța de urgență adoptată de Guvern, sunt următoarele: 1. Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialități 2. Lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepția UHT 3. Brânză telemea de vacă vrac 4. Iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame 5. Făină albă
Image Description

Recente din Romania

-
-

01:09

- Olt - Paul Stănescu nu vrea șefia Curții de Conturi. Politicianul PSD infirmă speculațiile din spațiul public

Paul Stănescu, secretarul general al PSD, infirmă speculațiile apărute în ultimele zile, conform cărora ar fi interesat să ocupe locul de președinte al Curții de Conturi. Politicianul social-democrat spune că rămâne în partid. Politicianul PSD susține că nu a cerut și nu a acceptat nici o funcție publică, spunând că acesta nu este scopul său. Paul Stănescu a declarat că dorește să rămână alături de partid. El a transmis o
Image Description

01:01

- Maramures - Autospecială de Poliție răsturnată în misiune

Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp în municipiul Constanța, implicând o autospecială a Poliției și un alt autoturism. Incidentul a avut loc în timp ce echipajul de poliție însoțea, cu semnalele acustice și luminoase pornite, o ambulanță care transporta la spital un pacient cu afecțiuni psihice. Conform primelor date, mașina de poliție a fost avariată în proporție de aproximativ 20%. Cei doi polițiști aflați în autospecială
Image Description

00:45

- Olt - Limitarea sporului pentru condiții vătămătoare se va aplica fără excepții. Declarațiile făcute de Florin Manole, ministrul Muncii

Limitarea sporului pentru condiții vătămătoare pentru angajații din sistemul public la 300 de lei se va aplica fără excepții, a anunțat ministrul Muncii, Florin Manole. Acesta a precizat că există avizele tuturor ministerelor pentru implementarea unei astfel de măsuri. Limitarea sporului pentru condiții vătămătoare pentru angajații din sistemul public la 300 de lei se va aplica fără excepții, a anunțat ministrul Muncii, Florin Manole. Acesta a precizat că există avizele
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bistrita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bistrita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete