Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Gaza se răspândeşte în întreaga lume. Pornită din SUA, a ajuns până la Sydney
Inapoi

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Gaza se răspândeşte în întreaga lume. Pornită din SUA, a ajuns până la Sydney

Postat pe 04 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Externe
Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a ajuns la Paris, Lausanne, Berlin, Montreal, Mexic şi chiar Sydney. Din 17 aprilie, un val de mobilizare pentru Fâşia Gaza a cuprins campusurile americane în aproximativ 40 de universităţi, de la est la vest, amintind de demonstraţiile împotriva războiului din Vietnam. În total, aproape 2.000 de persoane au fost arestate, potrivit unui bilanţ stabilit de mai multe mass-media americane. În ultimele zile, poliţia a desfiinţat prin recurgere la violenţă tabere pro-palestiniene, aşa cum s-a întâmplat vineri la Universitatea din New York (NYU), la cererea instituţiei. Demonstranţii baricadaţi în prestigioasa Universitatea Columbia, epicentrul din New York al mobilizării studenţeşti, au fost astfel alungaţi. La Universitatea din California, Los Angeles (UCLA), zeci de studenţi au fost arestaţi. Spre deosebire de alte instituţii, Universitatea Brown (Rhode Island) a fost de acord cu demonstranţii cu privire la desfiinţarea taberei lor în schimbul unui vot privind o posibilă "dezinvestire" de la companii care fac posibil şi profită de genocidul din Gaza. După o lungă perioadă de tăcere, preşedintele Joe Biden a insistat joi asupra faptului că "ordinea trebuie să prevaleze". Poliţia i-a evacuat vineri pe activiştii pro-palestinieni care ocupaseră prestigioasa şcoală Sciences Po din Paris, care găzduieşte între 5.000 şi 6.000 de elevi, încă din ziua precedentă. La o săptămână după o mobilizare deja punctată de tensiuni la Sciences Po Paris şi o evacuare anterioară , "91 de persoane au fost evacuate, fără incidente", a declarat sediul poliţiei din Paris. Administratorul provizoriu al şcolii, Jean Basseres, a afirmat că nu se pune problema, aşa cum cereau unii studenţi, de a "investiga" relaţiile Sciences Po cu universităţile israeliene. Mobilizarea studenţilor în favoarea Fâşiei Gaza şi a palestinienilor rămâne limitată la Sciences Po Paris, campusurile sale regionale (Lille, Le Havre, Dijon, Reims sau Poitiers) şi Institutele de Studii Politice (IEP), dar are dificultăţi în a se extinde la universităţi. Ministrul Învăţământului Superior Sylvie Retaileau le-a cerut joi preşedinţilor universităţilor să asigure "menţinerea ordinii publice", folosind "în cea mai mare măsură prerogativele " de care dispun. În Place de la Sorbonne, la câteva sute de metri de Sciences Po Paris, Uniunea Studenţilor Evrei din Franţa (UEJF) a organizat vineri o "masă de dialog" cu invitaţi, printre care Joann Sfar, autor al benzii desenate de succes "Pisica rabinului" În Germania, poliţia a intervenit vineri pentru a evacua demonstranţii pro-palestinieni adunaţi în faţa Universităţii Humboldt din Berlin, în centrul capitalei. Unii demonstranţi au fost expulzaţi "cu forţă", după ce au refuzat o altă locaţie propusă, a declarat poliţia din Berlin pe X. Primarul Berlinului, Kai Wegner, a criticat protestul, scriind pe X că oraşul nu vrea "situaţii ca în Statele Unite sau în Franţa". Mişcarea studenţească pro-palestiniană s-a impus în mai multe oraşe, inclusiv la Vancouver, Ottawa, Toronto şi Montreal. Prima şi cea mai mare tabără ridicată, cea a prestigioasei Universităţi McGill din Montreal, a început pe 27 aprilie şi a crescut. Sute de manifestanţi şi-au întărit tabăra în ultimele zile din cauza ameninţării cu desfiinţarea de către poliţie. Ei spun că sunt hotărâţi să ocupe sediul atât timp cât va fi necesar, până când McGill va întrerupe toate legăturile financiare sau academice cu Israelul. Conducerea universităţii a declarat miercuri că doreşte ca tabăra să fie demontată "fără întârziere", afirmând că este o cerere "nenegociabilă". Potrivit acesteia, "un anumit număr de manifestanţi nu face parte din comunitatea studenţească". Poliţia de la Montreal, care susţine că pledează pentru o soluţionare "paşnică" a situaţiei, nu a intervenit încă pentru a desfiinţa tabăra. La Universitatea din Sydney, sute de demonstranţi pro-palestinieni şi pro-israelieni s-au întâlnit vineri faţă în faţă. În pofida unor schimburi tensionate, cele două adunări au rămas paşnice şi poliţia nu a intervenit. Activiştii pro-palestinieni stau de zece zile pe o peluză vizavi de clădirea întinsă, în stil gotic, a Universităţii din Sydney, un bastion al cunoaşterii academice australiene. La fel ca omologii lor americani, protestatarii doresc ca Universitatea din Sydney să întrerupă legăturile cu instituţiile israeliene şi să refuze donaţii de la companii care produc armament. În Ciudad de Mexico zeci de studenţi pro-palestinieni de la Universitatea Naţională Autonomă din Mexic (UNAM), cea mai mare din ţară, au stabilit joi o tabără în capitală, scandând "Trăiască Palestina liberă!" şi "De la râu la mare, Palestina va învinge!". Ei au cerut, în special, guvernului mexican să rupă relaţiile diplomatice şi comerciale cu Israelul. Aproximativ o sută de studenţi pro-palestinieni au ocupat de joi seară holul de la intrarea clădirii Geopolis de la Universitatea din Lausanne (UNIL), cerând un boicot academic al instituţiilor israeliene şi o încetare imediată a focului. Ocupaţia a continuat paşnic vineri şi este de aşteptat să dureze până luni.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din bistrita

-
-

19:42

S-au vândut toate abonamentele pentru sezonul 2025/2026 la TeraPlast Arena

Abonamentele, care au fost puse în vânzare începând din 1 august, sunt valabile pentru partidele turneului ”Trofeul Poarta Transilvaniei”, Liga Florilor, Cupa României și Liga Campionilor. Punctual, la fiecare meci în parte, vor fi scoase la vânzare bilete, în limita stocului disponibil. În weekend, la TeraPlast Arena are loc turneul internaţional ”Trofeul Poarta Transilvaniei”, la care alături de Gloria Bistrița aprticipă Minaur Baia Mare, Szombathelyi KKA (Ungaria) şi MKS Lublin
Image Description

17:43

Condițiile puse de PSD pentru a reveni la ședințele coaliției de guvernare

”În primul rând, PSD condiţionează participarea de acum la şedinţele coaliţiei de următoarele lucruri: adoptarea unui pachet pentru eliminarea privilegiilor, asta incluzând pensii speciale, reduceri de agenţii, atât la nivel central cât şi la nivel judeţean. Pentru că avem, de exemplu, foarte multe direcţii regionale care nu-şi mai au rostul, reducerea numărului de membri în Consiliile de Administraţie, reducerea indemnizaţiilor şi toate lucrurile legate de eliminarea privilegiilor. În momentul în
Image Description

16:43

Ce trebuie să știe mamele, părinții adoptivi și asistații social despre plata CASS

Legea menționată aduce modificări Codului Fiscal (Legea nr. 227/2015), Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, precum și Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune. Pentru beneficiarii de indemnizație pentru creșterea copilului, indemnizație de acomodare în vederea adopției și venit minim de incluziune:
Image Description

12:32

Profesori din Bistrița-Năsăud, la protest în fața Ministerului Educației

Este a șaptea zi de proteste a sindicaliștilor, nemulțumiți de adoptarea Legii nr. 141/2025, așa numita lege Bolojan. Vor mai fi proteste în 20 și 27 august, dar și în 3 septembrie. În 8 septembrie e programat un miting național. 1. Creșterea normei didactice de predare cu 2 ore – acesta este măsura cu consecințele cele mai grave asupra cadrelor didactice. Realitatea din majoritatea școlilor ne arată că vor fi
Image Description

09:45

CJ se împrumută cu 35 mil. lei pentru lucrările de la spital și reabilitarea DJ 151

Cu acești bani se vor cofinanța două obiective de investiții: ”S-a propus solicitarea sumei de 35.000.000 lei, pentru asigurarea fluxurilor de numerar necesare implementării proiectelor amintite, având în vedere faptul că, la nivelul județului Bistrița-Năsăud, resursele financiare disponibile sunt insuficiente”, se arată în proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței extraordinare CJ din 13 august. Investiția de la SCJU Bistrița, prin PNRR, are o valoare totală de
Image Description

Recente din Romania

-
-

01:15

- Buzau - A7, în criză de fonduri. Cei mai expuși sunt românii de la UMB

Șantierele de pe „coloana vertebrală a Moldovei”, adică de pe Autostrada A7, întâmpină dificultăți. Măsurile de austeritate stabilite la scurt timp după învestirea guvernului Bolojan au generat îngrijorare în rândul persoanelor fizice, dar și juridice. Astfel, printre companiile care au oprit lucrul pe șantiere se numără firmele gestionate de către Dorinel Umbrărescu, antreprenorul responsabil cu realizarea celor mai multe tronsoane de drum de mare viteză în regiune. UMB și-a trimis
Image Description

01:11

- Buzau - Fuziuni la început de an școlar

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) Buzău a anunţat că, în anul şcolar 2025-2026, mai multe unităţi de învăţământ vor fi reorganizate, cele mai multe dintre ele şcoli şi grădiniţe, dar şi două licee din oraşul Pătârlagele, ca urmare a reglementărilor Ministerului Educaţiei. Pentru anul şcolar 2025-2026, organizarea reţelei de învăţământ preuniversitar din municipiul Buzău a fost adoptată în baza unei hotărâri a Consiliului Local Municipal din luna noiembrie 2024. Ţinând cont
Image Description

01:09

- Olt - Firmele, obligate să-și majoreze capitalul social. Cum vrea ministrul Finanțelor să scoată bani de la firmele aflate în insolvență

Societățile comerciale vor fi obligate să-și majoreze capitalul social la 8.000 de lei. Prin această măsură, ministrul Finanțelor trage nădejde că va mai scoate ceva bani de pe urma firmelor inactive. Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat că societățile comerciale vor fi obligate să-și majoreze capitalul social la 8.000 de lei. Ministrul speră că, astfel, de pe urma majorării capitalului social, statul va mai scoate niște bani de la firme.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bistrita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bistrita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete