Vladimir Putin a fost întâmpinat joi de președintele SUA, Donald Trump, la baza aeriană Elmendorf din Alaska pe un covor roșu flancat de patru avioane de luptă F-22 „stealth” (greu detectabile pe radar). De asemenea, în momentul în care cei doi șefi de stat se deplasau pe covor, deasupra lor a trecut, la joasă înălțime, un bombardier strategic B-2, flancat de alte patru avioane de luptă. SUA au folosit, cu două luni în urmă, șapte bombardiere strategice B-2 în operațiunea militară „Midnight Hammer” îndreptată împotriva Iranului, când au fost bombardate siturile nucleare ale Teheranului cu bome antibuncăr. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media De asemenea, avioanele F-22 care au flancat covorul roșu pe care a fost primit Putin de Trump fac parte chiar din escadrila de luptă a bazei militare Elmendorf din Alaska, unde a aterizat delegația rusă. Avioanele F-22 au interceptat, în 2020, două aeronave ruse de recunoaştere care zburau în largul statului american Alaska, după cum a anunţat Comandamentul de apărare aerospaţială nord-american (NORAD).
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.