Impactul medicalizării riscurilor în timpul pandemiei COVID-19

Impactul medicalizării riscurilor în timpul pandemiei COVID-19

Pandemia de COVID-19 a adus în prim-plan problemele legate de medicalizarea riscurilor, un subiect discutat intens de bioeticieni. La începutul crizei sanitare, aceștia s-au concentrat asupra gestionării ventilatoarelor și resurselor medicale în condiții de penurie. Ulterior, atenția s-a mutat către riscurile de îmbolnăvire și deces din cauza virusului.

Potrivit timponline.ro, dezacordurile au apărut în legătură cu măsurile de protecție, cum ar fi purtarea măștii și distanțarea socială, dar și cu privire la cheltuielile guvernamentale legate de controlul pandemiei. Aceste nemulțumiri au afectat inclusiv comunitatea credincioșilor, care au fost sfătuiți să nu participe la slujbele religioase pentru a reduce riscul de contaminare.

Un alt aspect semnificativ este medicalizarea riscurilor, care provoacă o confuzie în rândul societății despre adevăratul scop al vieții și limitările pe care medicina le poate avea. Medicina preventivă a început să fie percepută ca o soluție all-inclusive, tratând riscurile de îmbolnăvire și moarte ca pe o problemă medicală care necesită abordări strict medicale.

Biserica nu a condamnat medicamentele ca fiind rele în sine, ci a subliniat că problema apare atunci când acestea devin idolatrie. Această obsesie pentru sănătate și teama de îmbolnăvire, în absența unor dovezi obiective, nu doar că afectează relația oamenilor cu Dumnezeu, dar și cu semenii lor.

Predica de pe Munte oferă perspective relevante în acest context, mai ales pasajul în care Iisus îndeamnă la încredere în Dumnezeu și nu în bogății. Această linie de gândire sugerează că, similar cu banii, riscurile medicalizate pot îndepărta oamenii de la ucenicia creștină.

Astăzi, chiar și cu progresele în medicină, oamenii se îngrijorează tot mai mult pentru sănătatea lor. Toma de Aquino subliniază că viața temporară este un bun, dar nu constituie binele suprem, care este viața veșnică alături de Dumnezeu. Astfel, medicalizarea riscurilor interferează cu ucenicia creștină și induce ideea falsă a controlului asupra bolii și morții fără o legătură cu divinitatea.

În final, eforturile societății de a reduce sinuciderea la zero sunt lăudabile, dar imposibil de realizat. Istoria a demonstrat că nicio civilizație nu a reușit o rată a sinuciderilor apropiată de zero, iar dovezile științifice sugerează că programele medicale de prevenire a sinuciderii nu sunt întotdeauna eficiente.