Înapoi la știri

Salariul minim brut crește la 4050 lei începând cu 1 ianuarie 2025

02 Jan 2025
4 minute min
Ion Ionescu

Salariul minim brut crește la 4050 lei începând cu 1 ianuarie 2025

Începând cu 1 ianuarie 2025, salariul minim brut va fi stabilit la 4050 lei lunar, marcând o creștere de 9,4% față de nivelul anterior de 3700 de lei. Un angajat care primește salariul minim va avea un venit net de 2574 lei, având în vedere scutirea de taxe aplicabilă pentru suma de 300 de lei din salariul minim, conform Ordonanței de Urgență 156/2024. Astfel, angajatul va beneficia de o creștere cu 211 lei comparativ cu salariul minim net precedent de 2363 lei pe lună, ceea ce reprezintă o majorare de aproape 9%.

De asemenea, de la 1 ianuarie 2025, salariul minim brut din agricultură și industria alimentară va fi egalat cu salariul minim pe economie, crescând de la 3436 de lei la 4050 de lei. Această măsură, introdusă prin ordonanța menționată, are scopul de a preveni scăderea salariilor angajaților din aceste sectoare sub nivelul minim legal.

Angajații din sectorul agro-alimentar vor beneficia de deducerea de 300 de lei la salariul minim, dar vor pierde scutirea de impozit și facilitățile legate de contribuția la pensie (CAS) care existau în 2024. Ca urmare, de anul viitor, cu un salariu minim brut de 4050 lei pe lună, aceștia vor avea un venit net de 2574 lei, ceea ce se traduce printr-o creștere de 178 de lei (7,4%) față de anul precedent.

În sectorul construcțiilor, salariul minim brut va rămâne la 4582 lei, însă, începând cu 1 ianuarie 2025, acești angajați nu vor mai beneficia de scutirile fiscale de care se bucurau anul trecut, ceea ce va reduce venitul lor net. Angajații din construcții nu pot accesa deducerea de 300 de lei, întrucât salariul minim brut al acestui sector depășește salariul minim pe economie. Prin urmare, venitul net al angajaților din construcții la salariul minim brut de 4582 lei va fi de 2739 lei, cu 457 lei mai puțin (-14,2%) comparativ cu anul 2024.

În ceea ce privește situația din județul Bistrița-Năsăud, la sfârșitul lunii octombrie 2024, erau înregistrați 73877 de salariați, cu o creștere de 96 față de luna anterioară și cu 876 mai mult în comparație cu aceeași lună a anului anterior, potrivit Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud. Venitul salarial mediu net în județ a fost de 4287 lei, reprezentând o creștere de 1,4% comparativ cu luna precedentă și de 15,3% în raport cu aceeași lună din anul precedent.

În agricultură, la nivelul lunii octombrie 2024, lucrau 2755 de persoane care au avut un salariu mediu net lunar de 3807 lei, iar în industrie și construcții, 32.302 persoane, cu un salariu mediu net de 4209 lei. Potrivit articolului 260 din Codul Muncii, angajatorii care nu respectă obligația de a garanta cel puțin salariul minim pe economie riscă amenzi între 3000 și 5000 de lei pentru fiecare persoană în cauză, fără a depăși în total suma de 200.000 lei.

Alte postari din Social
Social

353 de locuri de muncă vacante în Bistrița-Năsăud, 129 în UE

Se caută: ajutor bucătar, camionagiu, casier trezorier, conducător auto transport rutier de mărfuri, conducător auto transport rutier de persoane, confecționer izolații la conductori electrici, confecționer toroane și cablaje la conductori electrici, consilier/expert/economist în economie generală, consilier administrație publică, contabil, contabil șef, creator de conținut online, curier, electrician de întreținere și reparație, electrician echipamente electrice și energetice, electrician exploatare centrale și stații electrice, electrician în construcții, expert achiziții publice, femeie de serviciu, inginer căi ferate, drumuri și poduri, inginer construcții civile, inginer rețele electrice, îngrijitor animale, instalator apă-canal, instalator instalații tehnico-sanitare și gaze, ipsosar (exclusiv restaurator), lăcătuș mecanic, lucrător comercial, maistru la mașini pentru terasamente, manager al sistemelor de management, manager marketing (tarife, contracte, achiziții), manipulant mărfuri, marcator piese, mașinist la mașini pentru terasamente – ifronist, mecanic auto, mecanic utilaje, muncitor necalificat în industria confecțiilor, muncitor necalificat în silvicultură, muncitor necalificat la ambalarea produselor solide și semisolide, muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor, muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet, muncitor necalificat la spargerea și tăierea materialelor de construcții, muncitor necalificat pentru pavat, oficiant poștă telegrame, operator introducere, validare, prelucrare date, operator la mașini-unelte cu comandă numerică, operator la prelucrarea maselor plastice, operator la valorificarea produselor din abator, operator mașini CNC, operator vânzări prin telefon, pavator cu echipă, proiectant inginer electronist, reprezentant comercial, șef magazin, șef șantier căi ferate, drumuri și poduri, șef șantier construcții civile, șofer de autoturisme și camionete, spălător covoare înnodate, specialist îmbunătățire proces, specialist în achiziții, stivuitorist, sudor, tehnician devizier, tehnician echipamente de calcul și rețele, tehnician energetician/electrician, topograf, trefilator trăgător, vânzător etc. Platforma PULS gestionată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă: https://www.anofm.ro/bistrita-nasaud/locuri-de-munca-vacante/ permite găsirea locurilor de muncă vacante comunicate de angajatori, actualizate în timp real.Locurile de muncă disponibile pot fi vizualizate la nivel național şi județean.

Social

Cele mai mari și cele mai mici medii de admitere în licee din Bistrița-Năsăud

În topul specializărilor cu cele mai mari medii se află, în principal, clasele de la Colegiile Naționale „Liviu Rebreanu” și „Andrei Mureșanu” din Bistrița, conform Elicee care a publicat clasamentul mediilor de admitere la liceu, incluzând ultima medie de intrare și numărul de locuri ocupate, pe specializări. La polul opus, cele mai mici medii de admitere s-au înregistrat în special la unitățile de învățământ cu profil tehnologic și profesional.

Social

ITM a dat amenzi de peste 1,8 mil. de lei, cele mai multe pentru muncă la negru

În perioada ianuarie–iunie, inspectorii au verificat 812 angajatori, au dispus 461 de măsuri pentru remedierea deficiențelor și au aplicat 402 sancțiuni contravenționale, dintre care 135 de amenzi și 267 de avertismente. În domeniul relațiilor de muncă au fost efectuate 483 de controale, fiind depistate 25 de cazuri de muncă nedeclarată, în care lucrau 35 de persoane fără contract individual de muncă.

Acasa Recente Radio Județe