Captivați de legende, puțini știu cum arăta și de cine a fost construită această biserică, însă Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud au dat publicității o fotografie de colecție din patrimoniul lor: Biserica din Colibița, la 6 august 1934, cu locuitorii din sat, după slujba oficiată de preot cu ocazia sărbătorii ”Schimbarea la Față”. ”În momentul în care satul a fost evacuat pentru construcția lacului de acumulare, construcția a fost lăsată în locul ei, pentru a fi înghițită de apele lacului, rămânând un simbol al sacrificiului și al schimbării forțate aduse de modernizare”, a notat dr. Cornelia Vlașin, șef Serviciu Județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud pe pagina sa de Facebook. Reamintim că în 1979, autorităţile comuniste au decis construirea barajului pe Bistrița, prin inundarea vechiului sat Colibița. Localnicii și biserica au fost mutate în satul Mița, mai sus pe deal – circa 1 km mai înalt — împreună cu peste 100 de morminte reorganizate în perioada 1982‑1983. Biserica veche, construită în secolul al XIX‑lea, a fost abandonată și demolată abia după slujba finală din noiembrie 1983. După umplerea lacului, doar fundația sa mai rămâne vizibilă când nivelul apei scade. Legat de biserica veche din Colibița circulă mai multe legende. Se spune că, în perioadele de secetă, se poate zări crucea vechii biserici în apă. Există relatări despre sunete ciudate din adâncuri și dificultăți pentru scafandri care au încercat să exploreze ruinele acoperite. Unele legende locale evocă un ”blestem”: se crede că lacul își ia tributul sub forma unor vieți pierdute și că ar conține creaturi acvatice sau pești imenși. Se vorbește și despre un anume Moș Gabriș, un „profet local”, care a prezis cu decenii înainte strămutarea satului în vederea ridicării barajului. Potrivit Protopopiatului Ortodox Român Bistrița, biserica de lemn din Colibița a fost construită în 1881 de preotul Vasile Pavel, pe propriul teren. Avea formă de navă cu trei turnuri mici, pe un fundament format din câţiva bolovani mai mari, destul de micuţă şi joasă. La început, biserica nu avea clopote, doar toacă de lemn şi de fier, care chemau credincioșii la slujbă. Atât pe din afară, cât şi în interior, biserica era blănită cu scânduri tăiate în moara proprie, preotul Vasile Pavel suportând aproape în întregime cheltuielile de construcţie. S-ar putea ca denumirea satului Colibiţa să provină tocmai de la aspectul de colibă mai mică, colibuță, a bisericii ctitorite de preotul Pavel. În 1982 s-au început demersurile de strămutare a bisericii şi cimitirului vechi pe un nou amplasament, mai sus cu aproape un kilometru, în Miţa, la ”coada lacului”, din cauza construirii barajului de piatră şi a acumulării apelor în lacul care tocmai se forma. Preotul Ioan Lăzurca s-a ocupat de strămutarea a 102 morminte, în 1982-1983. Astfel, în 1983, la 24 noiembrie, s-a oficiat ultima liturghie în biserica veche, după care aceasta a fost demolată, după 100 de ani. Astăzi, biserica nu mai există, se mai vede doar fundaţia ei, atunci când nivelul apei din lacul de acumulare este mai scăzut.