De luni, vom fi mai protejați în fața apelurilor telefonice înșelătoare
Inapoi

De luni, vom fi mai protejați în fața apelurilor telefonice înșelătoare

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Actualitate
”Începând de luni, 7 iulie 2025, utilizatorii vor fi mai protejaţi în faţa apelurilor înşelătoare care folosesc date de identificare false, efectuate în numele unor instituţii publice, bănci sau companii. Astfel, operatorii vor bloca apelurile iniţiate din afara teritoriului României, care afişează în mod fals anumite numere naţionale, preponderent de telefonie fixă sau numere naţionale, fixe şi mobile, incorect ori incomplet folosite. ANCOM a luat această măsura pentru a limita fenomenul denumit ”CLI Spoofing” (falsificarea numărului afişat la primirea unui apel)”, anunţă ANCOM. Măsura stabilită de autoritate vine în urma unei analize aprofundate şi a consultării cu principalii furnizori de servicii de comunicaţii electronice şi cu reprezentanţii Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Prin aplicarea acestei soluţii tehnice se urmăreşte reducerea semnificativă a incidenţei CLI Spoofing, în cazul fraudelor prin care un utilizator este apelat în numele unei entităţi oficiale, inclusiv în situaţiile în care datele de contact ale utilizatorilor au fost obţinute în urma unor interacţiuni cu materiale de tip deepfake generate cu inteligenţa artificială (inclusiv IA generativă).
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

După zece ani, polițiștii din nou pe urmele ”pistolarului” din Tureac

De data aceasta, în timp ce se afla în proximitatea locuinței unei femei, în extravilanul localității Tureac, a tras un foc cu o armă de vânătoare, după care a plecat de la fața locului cu un autoturism de teren în care s-ar fi aflat și copiii lui minori. Sesizați prin 112, polițiștii au început căutările și cercetarea locului evenimentului. La fața locului au fost trimise mai multe echipe de polițiști .

Actualitate

Rezultatele la Evaluarea Națională. Rata de promovare în județ

În județul Bistrița-Năsăud au fost înscriși 2.591 de candidați, fiind prezenți 2.516, absenți – 74, iar unul eliminat (de la Școala Gimnazială nr. 1 Bistrița fiindcă a avut telefonul la el). Rata de promovare (medii mai mari sau egale cu 5) este de 85%, Bistrița-Năsăud clasându-se pe locul 8 în ierarhia județelor. Nu s-a obținut nicio medie de 10. Cele mai mari medii, 9,82 și 9,80, s-au înregistrat la Școala .

Actualitate

Amendă dată de Garda de Mediu după incendiul de la CMID Tărpiu

Centrul de colectare a deșeurilor de la Tărpiu este operat de SC Vitalia Servicii pentru Mediu Tratarea Deșeurilor SRL. Comunicatul Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud: ”În urma controlului desfășurat în data de 28.06.2025 (orele 15.30-21.30) datorită apelului realizat de către operatorul SNAU 112 cu privire la declanșarea unui incendiu la depozitul de deșeuri CMID Tărpiu, com. Dumitra, jud. BN, din data de 28.06.2025, ora 15.06, comisari ai GNM CJ BN au .

Pagina de facebook

-
-

Recente din bistrita

-
-

06:51

Programul de distribuție a pubelelor albastre în Bistrița, 7-11 iulie

Distribuția pubelelor albastre se va desfășura în intervalul orar 16.30 – 21.00, conform programului de mai jos:
Image Description

06:21

De luni, vom fi mai protejați în fața apelurilor telefonice înșelătoare

”Începând de luni, 7 iulie 2025, utilizatorii vor fi mai protejaţi în faţa apelurilor înşelătoare care folosesc date de identificare false, efectuate în numele unor instituţii publice, bănci sau companii. Astfel, operatorii vor bloca apelurile iniţiate din afara teritoriului României, care afişează în mod fals anumite numere naţionale, preponderent de telefonie fixă sau numere naţionale, fixe şi mobile, incorect ori incomplet folosite. ANCOM a luat această măsura pentru a limita
Image Description

12:31

Au început lucrările la Centrul de Radioterapie de pe str. Alba Iulia

Viitoarea clinică va oferi servicii în regim ambulatoriu. Centrul de Radioterapie marca MedEuropa va fi dotat cu un echipament computer tomograf, sisteme hardware și software necesare efectuării planurilor de tratament, cameră de scintigrafie, echipamente de dozimetrie, imagistică de înalta performanță, cabinete medicale, 2 buncăre cu 2 acceleratoare liniare moderne de particule.
Image Description

08:59

De când se plătesc luna aceasta alocațiile, indemnizațiile și alte beneficii sociale

În luna IULIE 2025 plata beneficiilor sociale în conturi se va face astfel:
Image Description

07:59

Cele mai bune echipe naționale de tenis cu piciorul fac spectacol la Bistrița

Cele mai bune naționale masculine din Europa și cele mai bune naționale U21 din lume se întâlnesc într-un show sportiv exploziv: dueluri între cei mai buni jucători, execuții spectaculoase, atmosferă incendiară. Competiția reunește cele mai puternice naționale de futnet din lume, iar Bistrița va fi, pentru câteva zile, punctul central al acestui sport spectaculos (meciuri de simplu, dublu și triplu). Zilele de joi 3 iulie și vineri 4 iulie sunt
Image Description

Recente din Romania

-
-

09:14

- Maramures - Spor de Panteră și România Bugetară

Într-o țară în care poți primi un spor pentru praf, un altul pentru zâmbetul șefului și, de ce nu, unul pentru… pantere, România își păstrează cu sfințenie o tradiție birocratică: sporul fără rușine. Pe o stradă liniștită, un grup de bugetari protestează. Sunt serioși, hotărâți, poate chiar fioroși. Nu cer salarii mai mari, nici condiții mai bune de muncă. Poate pare o glumă, dar în spatele acestor pancarte — reale
Image Description

09:12

- Dambovita - Destinații anti-caniculă, pentru dâmbovițeni

Este weekend, iar canicula ne topește, așa că ne întoarcem la prietenii noștri de la esejur.ro, pentru a le cere câteva sfaturi de fugit de acasă, spre locuri mai prietenoase, în care soarele să nu mai muște atât de crud din noi, sau măcar să fie temperat de răcoarea unei ape. Am explorat împreună cu ghizii noștri de călătorie cele mai populare și eficiente destinații alese de obicei de dâmbovițenii
Image Description

09:12

- Timis - VIDEO. Incendiu de vegetație întins pe 10 hectare la Moșnița Nouă

Potrivit pompierilor, incendiul de lângă cimitir s-a manifestat pe o suprafață mai mare, de aproximativ 10 hectare. Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara au intervenit cu două autospeciale de stingere, iar în sprijin au acționat și pompierii voluntari din comună. Incendiul a fost lichidat complet. Imaginile ne-au fost transmise de către un cititor Tion, căruia îi mulțumim pe această cale. Dacă și tu ai surprins imagini care pot deveni o
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bistrita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bistrita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete