Contribuția familiilor nobiliare din Caianu Mic în luptele împotriva tătarilor

Contribuția familiilor nobiliare din Caianu Mic în luptele împotriva tătarilor

Mai multe familii nobiliare din Caianu Mic au avut un rol important în luptele împotriva tătarilor, iar în anul 1540, voievodul Ștefan Mailat le-a recompensat pentru curajul lor, oferindu-le minele de sare de la Știubei, Slatini, Hotropi, Dupa Deal și altele. Printre familiile menționate se numără Tăut Mihai, Bilț, Caian, Manu, Vidican, Moldovan, Vlad, Chindriș, Lup și Pugna, cum este precizat într-o lucrare despre istoria nobilimii transilvănene.

Conform aceleași surse, numele de Caian este menționat încă din anul 1456, când regele Ungariei, Ladislau al V-lea, l-a deposedat pe Herinai Janos de satele Caianu Mic, Caianu Mare, Dobric și Spermezeu, din cauza necredinței acestuia. Aceste sate au fost ulterior dăruite fiilor lui Farkas Tamas, Farkas Janos și Miklos.

Lingviștii au opinii diverse asupra etimologiei cuvântului Caian/Caian, unii susținând originea slavă, alții sud-bulgară, pecenegă sau cumană. Prima mențiune a numelui apare în scrierile lui Constantin VII Porfirogenetul sub forma "Caianus". În limba bulgară veche, cuvântul este întâlnit în diferite variante cum ar fi Kaian, Caganus (latinizat) sau Caianos (grecizat).

În cronicile medievale sunt menționați doi conducători cu numele Kean sau Kaian: unul care a stabilit bulgarii și slavii între Dunăre și Tisa înainte de venirea maghiarilor și un altul, un peceneg din Moldova, aliat cu Gyula, voievodul Transilvaniei, împotriva regelui Ungariei, Ștefan I. Urmașii acestora au stăpânit moșii pe Someș și au fost integrați în nobilimea maghiară.

Un personaj notabil născut în comuna Caianu Mic este Leon Manu, venit pe lume la 1 aprilie 1883. A fost ultimul stareț greco-catolic al mănăstirii de la Nicula și fratele deputatului PNT Dumitru Man. Părinții săi, Ioan și Candidia Man, erau ambii învățători. La botez a primit numele Iulian, iar după studiile teologice, a devenit călugăr basilian în 1905.

Leon Manu a slujit în Dieceza greco-catolică de Cluj-Gherla, a fost paroh la Cluj-Mănăștur II si egumen al Mănăstirii Nicula. A refuzat trecerea la Biserica Ortodoxă Română în 1948. A fost arestat în noiembrie 1953, acuzat că "a făcut slujbe clandestine", și a fost închis în mai multe penitenciare, eliberat ulterior în 1955. A fost din nou arestat în august 1956 și condamnat la nouă ani pentru "instigare publică".

Leon Manu a decedat în închisoarea de la Gherla pe 23 martie 1958. Vecinul său de celulă, preotul Alexandru Rațiu, a declarat: "La Gherla, în 1958 martie, a murit preotul Leon Man, în celula alăturată 66". Familia sa a obținut certificatul de deces abia în anul 2005.