Județul primește bani pentru finanțarea instituțiilor de spectacole
Inapoi

Județul primește bani pentru finanțarea instituțiilor de spectacole

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Cultura
”Prin această măsură, venim în sprijinul teatrelor, operelor, filarmonicilor şi teatrelor de păpuşi care nu beneficiază de finanţare de la stat şi care sunt în subordinea autorităţilor publice locale”, a precizat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila (foto), potrivit unui comunicat transmis vineri. Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit încasat până la data de 31 mai 2025, pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale solicitante din judeţele: Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea. Fondurile au fost repartizate conform solicitărilor transmise către Ministerul Dezvoltării, până la termenul legal, de către unităţile administrativ-teritoriale în subordinea cărora funcţionează instituţii publice de spectacole.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Cultura
Cultura

Eveniment cultural la Casa Colecțiilor și Centrul Dacia: ”Sf. Pr. Liviu Galaction”

Marți 8 iulie Ora 10.00 – Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu Vernisajul expoziției foto-documentare: ”Sf. Pr. Liviu Galaction de la Cluj, slujitor al Bisericii ”Sfinții Trei Ierarhi” de la Bistrița” Ora 11.00 – Centrul Cultural Dacia Colocviu: ”Contexte istorice – Sf. Pr. Mucenic Liviu Galaction de la Cluj” Invitați: Pr. Răzvan Perșa, Dragoș Ursu, Pr. Grigorie Benea, Călin Cira, Pr. Lucian Greabu. Lansări de carte: Moderator: Pr. Ioan .

Cultura

Poezia, din nou la Bistrița. Patru zile de întâlniri memorabile și concerte

Festivalul ”Poezia e la Bistrița” începe joi, la ora 18.00, când se va acorda Premiul Laura Albulescu pentru Editorului anului. Acesta revine Luciei Popovici de la Alice Books, editură ce s-a lansat în 2021 şi îşi propune să publice cărţi fel de fel, din literatura tuturor popoarelor, pentru cei mici şi cei mari, cărţi care îţi dau de gândit, cărţi care te ajută să evadezi, cărţi care te ţin cu .

Cultura

”Sânziene la Maieru”, ediția a X-a: ”De la cununița din sânziene la cununa din grâu”

”La ziua de Sfântul Ioan (sânziene) se fac cununi de sânziene, copii seara le pun pe cap şi fac undeva foc lângă apă, din paie, apoi sar peste el şi tot atunci le aruncă pe casă. Vara, țăranii care au mult grâu de secerat, adună mai multe fete, ca astfel să gate holda cât se poate de iute. Secerând, fac glume, strigă, cântă, iar de seară împletesc o cunună din .

Cultura

Invitație la hramul Mănăstirii Telcișor-Buscatu

Protosinghelul Profirie Țanc invită credincioșii să fie alături de obștea mănăstirii la slujba care va fi oficiată de un sobor de preoți în frunte cu arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Mănăstirea ”Duminica Tuturor Sfinţilor” Telcișor-Buscatu a fost înfiinţată în anul 1995 ca schit al Mănăstirii ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Parva-Rebra, la propunerea părintelui stareț Paisie Iloaie, cu binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu. Primul egumen al .

Pagina de facebook

-
-

Recente din bistrita

-
-

11:43

Cod galben de caniculă și disconfort termic, cod portocaliu de vijelii

În Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în nordul Dobrogei continentale, valul de căldură se va menține, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar cele minime în general între 18 și 20 de grade. În nordul Banatului, Crișana, Maramureș, cea mai mare
Image Description

10:43

Câți directori de școli își vor pierde funcțiile în urma reorganizării din Educație

”La un prim calcul, în Bistrița-Năsăud ar fi 8 – 10 unități școlare care își pierd personalitatea juridică și implicit același număr de directori. Ținem cont că se modifică doar alineatul 1 din art. 16 din Legea învățământului preuniversitar, Legea 198/2023, asta înseamnă că celelalte alineate (care stipulează anumite excepții) rămân în vigoare. Deci se va reorganiza rețeaua școlară doar acolo unde sunt mai multe unități cu personalitate juridică într-un
Image Description

08:40

La Bistrița vor fi instalate trei toalete unde, în timpul utilizării, se va auzi muzică

Potrivit caietului de sarcini, toaletele vor fi prevăzute cu sistem electronic automat pentru închiderea şi deschiderea uşii, care se deschide și în lipsa alimentării cu electricitate, cu sistem automat pentru spălare şi dezinfectare după fiecare utilizare a podelei de aluminiu – podea cu profil special de drenare – și cu sistem de aerisire şi odorizare după fiecare utilizare. De asemenea, vor fi prevăzute cu sistem de spălare, dezinfectare şi uscare
Image Description

07:55

Județul primește bani pentru finanțarea instituțiilor de spectacole

”Prin această măsură, venim în sprijinul teatrelor, operelor, filarmonicilor şi teatrelor de păpuşi care nu beneficiază de finanţare de la stat şi care sunt în subordinea autorităţilor publice locale”, a precizat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila (foto), potrivit unui comunicat transmis vineri. Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit încasat până la data de 31 mai 2025, pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale solicitante din judeţele: Alba,
Image Description

07:18

Eveniment cultural la Casa Colecțiilor și Centrul Dacia: ”Sf. Pr. Liviu Galaction”

Marți 8 iulie Ora 10.00 – Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu Vernisajul expoziției foto-documentare: ”Sf. Pr. Liviu Galaction de la Cluj, slujitor al Bisericii ”Sfinții Trei Ierarhi” de la Bistrița” Ora 11.00 – Centrul Cultural Dacia Colocviu: ”Contexte istorice – Sf. Pr. Mucenic Liviu Galaction de la Cluj” Invitați: Pr. Răzvan Perșa, Dragoș Ursu, Pr. Grigorie Benea, Călin Cira, Pr. Lucian Greabu. Lansări de carte: Moderator: Pr. Ioan
Image Description

Recente din Romania

-
-

12:19

- Caras - Prins în flagrant în timp ce încerca să fure bani și țigări dintr-un magazin

Un bărbat de 33 de ani din comuna Obreja a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost prins în flagrant de polițiști de la Poliția municipiului Caransebeș în timp ce încerca să sustragă bani și bunuri dintr-o societate comercială.
Image Description

12:15

- Vrancea - 3 echipaje de la ISU Vrancea și 3 ambulanțe SAJ Vrancea au intervenit la accidentul de pe E85

UPDATE Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea: ”Au fost identificate 8 victime conștiente neîncarcerate. Un minor în vârstă de 8 ani, de sex masculin, și un adult în vârstă de 40 de ani, de sex feminin, cu politraumatism prin accident rutier, au fost stabilizate și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani. Ambulanțele de tip B2 cu asistent au acordat primele îngrijiri medicale calificate și au transportat la Unitatea de Primiri
Image Description

12:13

- Gorj - Start la baschet. A doua ediție a taberei de la Târgu Jiu

A început tabăra de baschet de la Târgu Jiu. Evenimentul sportiv este dedicat sportivilor născuți în 2010.În prima serie sunt prezenți 34 de băieți și 12 fete. Activitatea, care se desfășoară în Sala Sporturilor, este coordonată de directorul regional, Claudiu Alionescu, alături de 6 antrenori: Ion Laurențiu Răuț, Răzvan Bratoloveanu, Andrei Popescu, Laura Lungu, Laura Nițulescu, Lavinia Voicu și Alexandru Răuț. Claudiu Alionescu, director Sucursala Regională 2 De-a lungul săptămânii,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bistrita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bistrita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete