Prima atestare documentară a orașului Bistrița

Conform publicației "Bogatii din istoria vie a Transilvaniei", la data de 2 aprilie 1241 ar putea fi prima mențiune documentară a orașului Bistrița (cunoscut și sub numele de Bistritiu, Bistrita, Targul Rosu, Nosen, Nisner-Bistritz, Nizn, Basterts, Bisterts). Se presupune că sașii (mineri) erau prezenți în zonă încă din perioada 1141-1162. Documentele mai vechi sugerează o atestare indirectă din anul 1222, menționând denumiri precum Nosa, Bistriche, Neusna, Byzturch.

Data de 2 aprilie 1241 este notabilă pentru prima mențiune a localității ca târg, într-un codex al mănăstirii Echternach care include „oppidum Nosa” între așezările distruse de mongoli în 1241. La 16 iulie 1264, un document emis la Orvieto (Umbria, Italia), de către Papa Urban al IV-lea, cerea ducelui Transilvaniei să restituie regilor maghiari tinuturile Bistritei și Rodnei.

Alte atestări timpurii ale orașului Bistrița includ:

• 1264: „Villas et terras Bistriche, Rodana, Zolosim et Querali”
• 1274: „Paul c(omes) de Rodna et Byzt(er)ce”
• 1285: „Civibus de Bysterche”, prima atestare ca oraș/civitas
• 1286: „cives nostri de Byzturche per vastus et incendia Tartarorum plurimum sunt destructi et depauperati”
• 1333: Jo. plebanus de Bystricia Bistritei

În 1330, Bistrița a fost recunoscută ca un oraș liber regesc, beneficiind de toate drepturile și obligațiile aferente acestui statut, inclusiv dreptul de a se apăra prin ziduri și de a întreține o armată proprie. Statutul de civitas a fost confirmat printr-un privilegiu acordat de regina Elisabeta la 30 decembrie 1330, care le permitea judecata de către un jude ales și dreptul de liberă trecere pentru negustorii locali.

În 1367, orașul a primit dreptul de a reglementa activitatea breslelor, primul statut fiind al breslei curelarilor, model pentru celelalte bresle. În 1353, Bistrița obține privilegiul de a organiza târg anual, iar în 1366 primește simbolurile unui oraș, adică stema și pecetea proprie.

Astăzi, Bistrița păstrează 54 de monumente arhitecturale, situri arheologice și monumente sculpturale de interes național și internațional, și 145 de interes local. Printre acestea se remarcă Biserica Evanghelică din Piața Centrală, un simbol arhitectural construit din secolul al XIII-lea și având cel mai înalt turn bisericesc din piatră din România (aproximativ 75 metri). Biserica, cu elemente gotice îmbrăcate în stil renascentist de un meșter italian, este astăzi un lăcaș impozant.

În 1564, Andrea Gromo descria Bistrița ca pe „un oraș frumos, bogat, populat și puternic”. Giovanni Botero, contemporanul său, considera că "Sibiul era cel mai mare oraș din Transilvania, Clujul cel mai populat, iar Bistrița cel mai frumos".

Prima mențiune a unei școli confesionale la Bistrița datează din 1388. După Reforma, aceasta a fost transformată în gimnaziu cu predare în latină. Zidurile de apărare ale orașului datează din secolul XV, iar alături de construcții importante precum Biserica Evanghelică și Cornmarkt/Suga-lete, individualizează Bistrița până în prezent.

În secolul al XVIII-lea, orașul intră sub dominația militară a habsburgilor, jucând un rol crucial în controlarea graniței estice a imperiului austriac. De aici, poștalioanele porneau spre Sibiu, Cernăuți, Cracovia sau Viena, pe drumuri ce puteau dura până la 44 de ore. Jonathan Harker, eroul din Dracula al lui Bram Stoker, folosește acest traseu prin Pasul Bârgăului spre a ajunge la Bistrița.

Un important glosar lingvistic, "Besztercei Szojegyzek", datând din 1395, a fost descoperit de Albert Berger și donat Academiei Ungare. Acesta conține cuvinte maghiare de o importanță lingvistică și culturală semnificativă.