Ce trebuie să știți dacă mergeți la Nicula. Pelerinaj, slujbe, procesiunea icoanei
Inapoi

Ce trebuie să știți dacă mergeți la Nicula. Pelerinaj, slujbe, procesiunea icoanei

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Social
Marele praznic al Adormirii Maicii Domnului va fi precedat de tradiționalul pelerinaj ”La Nicula colo-n deal”, amintind de anul 1699, când icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod și aflată în biserica din Nicula a lăcrimat vreme de trei săptămâni. Procesiunea va începe joi 14 august, ora 11.00, de la Biserica ”Sfântul Nicolae” din parcul central al orașului Gherla și va continua pe jos până la biserica de lemn din incinta Mănăstirii Nicula. Procesiunea va fi condusă de către IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, însoțit de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, din care va face parte și Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei. De la ora 18.00, pe altarul de vară al Mănăstirii va fi săvârșită slujba Vecerniei Mari și a Litiei, iar de la ora 22.00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică și va fi săvârșită Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului. Toate aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiunea icoanei, la miezul nopții. În ziua praznicului, vineri 15 august, de la ora 9.00, tot pe altarul de vară, IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie și va rosti pelerinilor un cuvânt de învățătură.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Social
Social

O nouă serie de bilete de tratament în stațiuni, a 12-a, prin Casa de Pensii

Biletele sunt pentru următoarele stațiuni: Băile 1 Mai, Bizușa, Căciulata, Covasna, Eforie Nord, Băile Felix, Geoagiu Băi, Herculane, Ocna Șugatag, Sovata, Tășnad, Turda, Tușnad și Vatra Dornei. Acestea se pot ridica de la sediul instituţiei zilnic, conform programului de lucru cu publicul, de luni până joi între orele 8.30-15.00, vineri între orele 8.30-13.00 până la data de 20.08.2025. Redistribuirea biletelor de tratament neridicate va avea loc la data de 21.08.2025 .

Social

Modificări la pensiile private. Ce se întâmplă cu banii din Pilonul 2

Una dintre cele mai importante constă în faptul că, dacă în prezent contribuabilii la pilonul de pensii administrate privat (Pilonul 2) pot solicita retragerea integrală a sumei cotizate de-a lungul anilor, beneficiarul va putea cere doar 25% din suma cotizată, urmând ca restul să fie plătit în tranşe lunare. O altă schimbare constă în majorarea de la cinci la zece ani a termenului de plată a tranşelor din cadrul pensiei .

Social

”Din responsabilitate financiară”, o primărie din județ nu va mai organiza zilele comunei

Zilele comunei Feldru ar fi urmat să aibă loc în a doua jumătate a lunii august, dar anul acesta vor fi anulate. Banii prevăzuți inițial vor fi alocați pentru investiții. Printre cele mai importante sunt menționate: finalizarea celor două tronsoane de asfaltări în Feldru și a rețelei de canalizare din satul Nepos, finalizarea căminului cultural din Feldru, amenajarea pieței agroalimentare, construirea unui teren sintetic de sport, realizarea unui parc fotovoltaic .

Pagina de facebook

-
-

Recente din bistrita

-
-

08:42

Ploaie de stele – Star Party: Perseide 2025, joi 14 august pe Dealul Budacului

Cu această ocazie, POV21 organizează petrecerea astronomică anuală, joi 14 august, pe Dealul Budacului, începând cu ora 19.00. ”Cerul de pe Dealul Budacului se va umple din nou cu stele căzătoare și lampioane plutind spre infinit. Star Party: Perseide 2025 revine cu rețeta clasică, plus alte surprize: foc de tabără sub cerul liber; lampioane care dansează în noapte; telescoapele prin care să descoperim ce ne ascunde universul. Ne vedem pe
Image Description

08:29

O nouă serie de bilete de tratament în stațiuni, a 12-a, prin Casa de Pensii

Biletele sunt pentru următoarele stațiuni: Băile 1 Mai, Bizușa, Căciulata, Covasna, Eforie Nord, Băile Felix, Geoagiu Băi, Herculane, Ocna Șugatag, Sovata, Tășnad, Turda, Tușnad și Vatra Dornei. Acestea se pot ridica de la sediul instituţiei zilnic, conform programului de lucru cu publicul, de luni până joi între orele 8.30-15.00, vineri între orele 8.30-13.00 până la data de 20.08.2025. Redistribuirea biletelor de tratament neridicate va avea loc la data de 21.08.2025
Image Description

08:17

Castelul Teleki își deschide porțile în 15-17 august pentru festival. Programul

Evenimentul, care ajunge la ediția a IV-a, este organizat de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud prin Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu GAL FDZR Bârgău-Călimani, Asociația Produs în Bistrița-Năsăud și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Turism în Bistrița-Năsăud”. Accesul este gratuit la evenimentele din program. Pentru ca accesul în curtea castelului să nu fie blocat, va fi amenajată o parcare unde costul pe zi/mașină va fi de 10 lei. Totodată, în zona
Image Description

08:03

Ce trebuie să știți dacă mergeți la Nicula. Pelerinaj, slujbe, procesiunea icoanei

Marele praznic al Adormirii Maicii Domnului va fi precedat de tradiționalul pelerinaj ”La Nicula colo-n deal”, amintind de anul 1699, când icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod și aflată în biserica din Nicula a lăcrimat vreme de trei săptămâni. Procesiunea va începe joi 14 august, ora 11.00, de la Biserica ”Sfântul Nicolae” din parcul central al orașului Gherla și va continua pe jos până la biserica de lemn
Image Description

07:34

Un vârstnic a creat panică la Sărățel. Era cât pe ce se înece în lacul sărat

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 16.00. Cineva a sunat la 112 și a anunțat că un bărbat s-a înecat în lacul sărat de la Sărățel. La sosirea echipajului de terapie intensivă mobilă, bărbatul de 77 de ani fusese scos afară din apă. I s-a acordat primul ajutor medical la fața locului și a fost transportat conștient și cooperant la UPU SMURD Bistrița. În zona Sărățel – Sărata sunt lacuri
Image Description

Recente din Romania

-
-

11:19

- Cluj - CFR Cluj renunță la atacantul dezamăgire al lui Dan Petrescu. Unde a ajuns jucătorule care părea să fie următoarea vedetă a echipei

CFR Cluj a renunțat la atacantul Moussa Samake, fotbalist care în acest sezon a adunat doar 62 de minute pe teren și care fusese inițial aproape de un transfer la Hapoel Petah Tikva, în Israel. În cele din urmă, clubul din Gruia l-a trimis sub formă de împrumut, pentru un an, la Concordia Chiajna, echipă din Liga a 2-a. „Mult succes, Moussa Samake! Cluburile CFR 1907 Cluj și Concordia Chiajna
Image Description

11:17

- Gorj - Corlățean candidează pentru funcția de președinte al PSD. Manta: „Este vorba de sănătate democratică“

Un nou candidat s-a înscris în cursa pentru funcția de președinte al PSD. Este vorba de Titus Corlățean, fost ministru de Externe al României. Claudiu Manta, deputat PSD de Gorj, spune că înscrierea lui Corlățean este de bun augur pentru democrația din cadrul partidului. Parlamentarul PSD a declarat că este posibil să se înscrie și alte persoane pentru funcția de președinte al PSD. Claudiu Manta, deputat PSD de Gorj Deputatul
Image Description

11:11

- Cluj - Arhitectul-șef al Clujului, impresionat de o casă de cultură unică în județ: „Așa DA! Este un model de echilibru între prezent și tradiție” FOTO

Claudiu Salanță, arhitectul-șef al Clujului, a avut cuvinte de laudă la adresa construcției casei de cultură din comuna Sâncraiu, care a fost inaugurată duminică, 10 august 2025. El a declarat că aceasta este un model de echilibru între prezent și tradiție – un edificiu modern, elegant, dar discret, care nu se impune, ci se integrează „Așa DA! În ghidurile de arhitectură din mediul rural, elaborate de Ordinul Arhitecților din România,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bistrita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bistrita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete