Meciul, primul din acest sezon pe teren propriu, se va disputa sâmbătă 9 august, de la ora 11.00, pe Stadionul ”Jean Pădureanu”. Antrenorul Gloriei, Cristian Pustai, vrea ca echipa sa să le ofere suporterilor prima victorie. ”Ne așteaptă primul meci pe teren propriu. Să sperăm că începem și pe teren propriu cu dreptul, după ce am reușit acel egal la Slatina. Ca și Slatina, Afumați este o echipă de prima jumătate a clasamentului, cel puțin anul trecut așa a fost, multă vreme a stat pe poziții de play-off. În prima etapă a reușit să revină după ce a fost egalată de două ori și să câștige în final (3-2 cu FC Bacău – n.r.), asta înseamnă că e o echipă cu încredere în forțele ei. Așteptăm publicul lângă noi, avem nevoie de susținere, este un nou început, o altă ligă și ar fi bine să fie cât mai mulți oameni la stadion”. Portarul Alexandru Greab se așteaptă la o partidă complicată. ”Nu va fi un meci ușor. Am și o amintire cu această echipă, am jucat împotriva lor în Cupa României la Buzău, efectiv și-au dat viața pe teren. Trebuie să fim inteligenți și să tranșăm meciul în favoarea noastră”.
La finalul săptămânii, între 8 și 10 august, Gloria se va afla la Most, la un turneu amical cu adversare din Germania, Cehia şi Polonia. Vineri la 19.30 va avea loc partida cu Thuringer HC, sâmbătă la 19.30 meciul cu DHK Banik Most, iar duminică la 10.00 disputa cu KPR Gminy Kobierzyce. Urmează turneul internaţional ”Poarta Transilvaniei”, în 15-16 august, la TeraPlast Arena, cu Minaur Baia Mare, Szombathelyi KKA (Ungaria)
.
Evenimentul promovează solidaritatea, prietenia și pasiunea pentru mișcare și natură, aducând împreună membri ai IPA din diferite județe, precum și membrii familiilor, cunoștințe, reprezentanți ai comunității, ai autorităților locale și organizațiilor partenere. La startul ștafetei, pe 3 august, în localitatea Putna, alături de reprezentanții autorităților locale și ai Asociației Tasuleasa Social, va fi prezent și Tibi Ușeriu – ultramaratonistul român și co-fondator al traseului Via Transilvanica. Prin prezența sa, Tibi
.
Gloria Bistrița va juca în Grupa A alături de Storhamar Handball Elite (Norvegia), Metz Handball (Franța), Gyor Audi ETO KC (Ungaria), Borussia Dortmund (Germania), Team Esbjerg (Danemarca), OTP Group Buducnost Podgorica (Muntenegru), Debrecen VSC Schaeffler (Ungaria). Programul meciurilor Gloriei în acest an: Etapa 1, 6 septembrie, ora 17.00: Gloria – Storhamar Etapa 2, 13 septembrie, ora 17.00: Debrecen – Gloria Etapa 3, 28 septembrie, ora 17.00: Gloria – Metz Etapa
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.