Microbuz de transport marfă căzut în Dunăre, activat Planul roșu de intervenție
Update cu 2 săptămâni în urmă
Timp de citire: 1 minut
Articol scris de: Maria Simionescu

Microbuz de transport marfă căzut în Dunăre, activat Planul roșu de intervenție
Un microbuz de transport marfă a căzut în Dunăre luni după-amiază, după ce s-a ciocnit cu un alt vehicul pe DN6, pe un viaduct din județul Mehedinți. Accidentul s-a produs pe E 70, în zona viaductului Bahna și Ilovița. Conform digi24.ro, momentul în care microbuzul a alunecat în apă a fost surprins de o cameră de supraveghere din apropiere.
În urma coliziunii, autoritățile au activat Planul roșu de intervenție. Scafandrii au reușit să găsească vehiculul la o adâncime de aproximativ nouă metri. În microbuz se afla doar șoferul, al cărui trup a fost recuperat de pompieri după ce duba a fost trasă la mal.
"Din primele investigații efectuate, s-a stabilit că este vorba de o autoutilitară de transport marfă, condusă de un cetățean bulgar, care se afla singur în mașină", a declarat un reprezentant al Poliției.
Cercetările continuă pentru a stabili toate circumstanțele producerii acestui accident rutier.