Șeful Hidroelectrica a anunţat că va dona 20% din salariul său „în vederea susţinerii proiectelor sociale”
Inapoi

Șeful Hidroelectrica a anunţat că va dona 20% din salariul său „în vederea susţinerii proiectelor sociale”

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Nationale
Directorul general al Hidroelectrica, Kàroly Borbèly, a anunțat că va dona 20% din salariul său către Fundația Hidroelectrica, pentru susținerea proiectelor sociale. Decizia vine în contextul apelului lansat de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la responsabilitate și solidaritate în sectorul energetic. „Cu siguranţă nu voi rezolva problema deficitului bugetar prin donarea a 20% din salariul meu până la finalul anului, dar apelul la responsabilitate şi rezilienţă lansat de domnul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, este de bun simţ. Sunt momente când trebuie să fim solidari şi să arătăm că ne pasă”, a transmis Kàroly Borbèly, într-un mesaj publicat pe contul său de LinkedIn, scrie News.ro. Acesta a subliniat importanța investițiilor publice accelerate și a unui mediu de afaceri susținut prin măsuri predictibile: „Cred în potenţialul enorm al economiei româneşti şi sunt convins că măsurile de echilibrare fiscal-bugetară vor da rezultate. Eficientizarea aparatului administrativ trebuie să ducă la servicii publice mai bune, prin reducerea birocrației și digitalizare”. Decizia sa vine în contextul în care și alți directori din sectorul energetic și-au anunțat reducerea veniturilor. Printre aceștia se numără Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica, și Sorin Chiriță, directorul Societății de Administrare a Participațiilor în Energie. Măsura vine după ce ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că își va reduce salariul cu 20%. Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România și principalul furnizor de energie verde. Compania operează 188 de centrale hidroelectrice, cu o capacitate totală de 6,4 GW, și deține și un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW. Aceasta asigură și servicii tehnologice esențiale pentru Sistemul Energetic Național.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din bistrita

-
-

11:33

Trenul care înghite inutil banii țării. Cine speră că nu va mai fi subvenționat

”Eu nu văd utilitatea acestei căi ferate pentru municipiul Bistrița. Eu aș marșa pe desființarea ei. În trenurile spre Bârgău sunt 20-30 de oameni maxim. Dacă nu ar primi subvenția pentru transportul public de la stat, nimeni nu și-ar permite să țină acel tren. Poate că acum premierul se gândește să nu mai subvenționeze ce nu se poate autosusține și le va deființa. Pentru Bistrița ar fi un lucru mai
Image Description

10:27

”Made in Japan” la Muzeul Bistrița

Expoziția va fi deschisă în data de 18 iulie, ora 17.00, la Muzeul Bistrița. Proiectul promovării stampelor, a culturii și civilizației japoneze este cel mai amplu proiect expozițional desfășurat în țara noastră. Început acum mai bine de opt ani prin colaborarea dintre Alexandru Constantin Chituță și av. George Șerban, au fost organizate peste 50 de evenimente. Stampele japoneze cuprinse în secolele XVII-XX din colecția av. George Șerban au fost apreciate
Image Description

10:08

”Folclorul pe scenă”, de Zilele Bistriței, pe Pietonalul Liviu Rebreanu

Vineri 18 iulie Ora 17.00 – În premieră interpreți ai cântecului popular la Zilele Bistriței: Liliana Burcă, Costi Dumitru Ora 17.30 – Recital folcloric extraordinar: Ansamblul Profesionist ”Dor Românesc” Soliști: Domnica Dologa, Mirela Petruș, Anuța Motofelea, Cristina Retegan, Oana Matei Coruți, Nicolae Cioancă, Georgiana Păduraru, Cristina Bugnar, Anghel Urs
Image Description

08:27

Primarul, despre montarea ”cocoașelor” pe străzi: E păcat de la Dumnezeu!

”Oamenii care locuiesc pe străzile asfaltate de curând cer să le montăm limitatoare de viteză pentru că acum circulă mașinile cu viteză mai mare. E păcat de la Dumnezeu să asfaltăm străzile și să le stricăm iar punându-le cocoașe. În mod normal, este Poliție Rutieră care poate sta cu radarul și să-i mai agațe din când în când. Dacă i-ar prinde pe 2-3, vorba circulă și nu vor mai merge
Image Description

07:17

ArtCast Teleki Festival, ediția a 4-a, la Posmuș în 15-17 august. Artiștii invitați

Artiștii care vor urca pe scenele ArtCast Teleki Festival: Vineri 15 august – Poezie performativă la Stejar: Radu Nițescu • Marin Mălaicu Hondrari • Teodor Dună • Lorena Enache • Gabriela Petre • Merlich Saia • Ligia Verkin Keșișian • Ioana Tătărușanu • Ioana Bradea • Rita Chirian • Maria Șarpe • Andreea Târziu Gal Sâmbătă 16 august: Mădălina Pavăl • Ioana Tătărușanu & Taraful Marian Mirea • Iarba Fiarelor
Image Description

Recente din Romania

-
-

14:19

- Cluj - Localitatea din Cluj unde a fost extinsă rețeaua de canalizare. Oamenii vor avea condiții demne de anul 2025

Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” S.A. au recepționat lucrările de extindere a rețelei de canalizare în localitatea Cămărașu din județul Cluj. În condițiile în care puțin peste 60% dintre români au sistem de canalizare, iar oamenii din mediul rural sunt marginalizați, această investiție anunțată de Alin Tișe ar trebui să schimbe în bine viața acestor oameni. „Am dat în funcțiune o nouă investiție edilitară finanțată din fondurile
Image Description

14:18

- Neamt - La volan, dar fără permis

Doi bărbaţi au fost prinşi de politiştii nemţeni, în acest week-end, că au urcat la volan deşi nu aveau avest drept. Primul caz a fost înregistrat sâmbătă, 12 iulie. În jurul orei 11:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au oprit în trafic, pe DC 175 C, în localitatea Oglinzi, un moped, condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din aceeași localitate, care avea dreptul
Image Description

14:18

- Covasna - Comunicat lansare proiect Îmbunătățirea calităţii vieţii populaţiei din Municipiul Târgu Secuiesc

Scopul proiectului: Obiectivul general al proiectului consta in îmbunatatirea calitatii vietii locuitorilor din Mun. Targu Secuiesc, mai exact imbunatatirea serviciilor culturale, recreative si a spatiilor publice urbane. Beneficiar: UAT Municipiul Târgu Secuiesc Perioada de implementare: 29.07.2024 - 29.01.2026 Rezumat proiect și activități: Obiectivul general al proiectului prezent consta in îmbunatatirea calitatii vietii locuitorilor din Mun. Targu Secuiesc, mai exact imbunatatirea serviciilor culturale, recreative si a spatiilor publice urbane. Indeplinirea acestui
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bistrita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bistrita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete