Carlos Mazon, președintele regiunii Valencia, recunoaște erorile în gestionarea inundațiilor
Carlos Mazon, președintele regiunii Valencia din Spania, a declarat vineri că au existat "erori" în modul în care autoritățile au gestionat inundațiile devastatoare din luna trecută. Într-un discurs susținut în Parlamentul regional, Mazon a cerut scuze pentru întârzierile în furnizarea ajutoarelor pentru sinistrați, în contextul în care bilanțul provizoriu al tragediei se ridică la 224 de victime, printre care nouă cetățeni români.