Florin Manole anunță creșterea salariului minim și extinderea voucherului de energie
Ministrul Muncii, Florin Manole, explică decizia coaliției privind majorarea salariului minim, afirmând că aceasta respectă limitele directivei europene și legislația națională. El transmite, totodată, că există discuții avansate pentru prelungirea voucherului de energie de 50 de lei după martie 2026, iar privind majorarea pensiilor, o decizie va fi luată în urma analizei viitorului buget, potrivit declarațiilor făcute în cadrul emisiunii România Politică de la Prima News.