Înapoi la știri

Alte două artere principale vor fi sparte pentru lucrări la apă și canalizare

31 Aug 2025
3 minute min
Andrei Miroslavescu
”Pe strada 1 Decembrie – Bulevardul Republicii, autorizația e dată până în 7 septembrie. Trebuie să termine până la începerea școlii. Luni la 11, am ședință cu Poliția și cu Aquabis pentru următorul lot de străzi: Slavici și Crinilor, artere principale. Str. Ioan Slavici face legătura cu str. Subcetate, e una din străzile importante, și atunci pe segmentul de la linia ferată până la intersecția cu str. Zefirului probabil vom avea o deviere pe str. Cuza Vodă”, a spus primarul Gabriel Lazany. Edilul a afirmat că termenul de execuție asumat de constructor este depășit uneori nu neapărat din vina executantului, ci pentru că în pământ, când se sapă, pot apărea tot felul de probleme și este nevoie de găsirea unor soluții pentru rezolvarea lor. În ce privește solicitările Aquabis de spargere a străzilor din Bistrița pentru Masterplanul de apă și canal, unele ar fi vechi de trei ani: ”Nu li s-au aprobat din cauza campaniei electorale. Am ajuns acum când suntem presați de timp. Sunt 57 de străzi la număr, mare parte sunt legate unele de altele. Nu putem astupa într-un loc până nu se face dincolo proba de presiune. Știu că e un disconfort pentru cetățeni, dar suntem călare pe Aquabis cu care lucrăm foarte bine, mai ales acum cu noua conducere care e mult mai implicată, cât și pe prestatorul lucrărilor cu care nu avem o relație contractuală directă. Le-am dat termene, am făcut grafice. Unde s-a depășit am aplicat sancțiuni”. De curând chiar s-au aplicat patru sancțiuni pentru o depășire a termenului de remediere. ”Problema este că sancțiunile sunt mai multe formale. Sancțiunea maximă pe care ne-o permite legea este de 2500 de lei și el trebuie să plătească jumătate din minim, 200 de lei. Am cerut o modificare legislativă. Dacă îi dai o amendă, măcar să o simtă: între 10.000 și 50.000. Dacă plătește 5000 de lei e puțin altfel. Cred că vor majora amenzile, vor duce cuantumul maxim la 5000, nu la 50.000 de lei, dar operatorul economic amendat nu va mai putea plăti în termen de1 5 zile jumătate din minim, ci jumătate din amendă”, a declarat primarul într-un podcast la Decisiv Online.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Transport gratuit pentru evenimentele Zilelor Tineretului din Bistrița

Primăria Bistrița a anunțat că, în parteneriat cu Consiliul Local al Tinerilor, va organiza Zilele Tineretului pe 1 și 2 mai 2026. Cu această ocazie, transportul public va fi gratuit, facilitând accesul la evenimentele ce vor avea loc în Parcul Dendrologic din Unirea, conform unei informații transmise de municipalitate.

Actualitate

Bărbat de 73 de ani, decedat după un accident tragic de munte

Un accident grav, petrecut pe 21 aprilie, a dus la decesul unui bărbat în vârstă de 73 de ani. Potrivit timponline.ro, incidentul a avut loc în timpul unei plimbări montane, când bărbatul a încercat să-și ajute soția, în vârstă de 71 de ani, care a alunecat.

Actualitate

Bărbat din Tărpiu închiriază mașină și o vinde ilegal

Un incident neobișnuit a avut loc între 14 și 23 aprilie, când un bărbat de 47 de ani din Tărpiu a refuzat să restituie un autoturism închiriat, vânzându-l ulterior unei terțe persoane. Conform informațiilor oferite de Poliție, bărbatul a acționat împreună cu un complice, ceea ce a dus la comiterea unei infracțiuni de abuz de încredere.

Actualitate

Descoperire rară în Parcul Național Munții Rodnei: un ciuf de câmp observat

Pe 28 aprilie 2026, un pasionat de natură a avut ocazia să observe un ciuf de câmp, un exemplar rar, într-o zonă sălbatică din Parcul Național Munții Rodnei. Aceasta este o premieră în regiune, deși în partea sudică a județului au existat semnalări sporadice în ultimele decenii.

Acasa Recente Radio Județe