Înapoi la știri

Cel mai mare festival regional al oierilor, duminică, în Lunca lui Ianăș, pe Cormaia

21 May 2024
4 minute min
Maria Popescu
”Duminică, în 26 mai, organizăm festivalul nostru regional, ajuns la ediția a VIII-a, la care participă, de regulă, între 3000 și 5000 de persoane. Este cel mai mare eveniment de acest fel din județ și din Transilvania. Aducem toate cooperativele din Ținutul Grăniceresc să pregătească fiecare produse specifice. E un festival care îmbină mersul oilor la munte, Măsura Laptelui, cu diferite concursuri de pregătit mâncare la ceaun, cea mai bună brânză, cel mai bun baci, concurs de frumusețe pentru animale, concurs pentru drujbiști fiindcă și aceasta e o activitate importantă în zona noastră. Când timpul ne va permite vom face transhumanța, cu plecare de la Cormaia, până la Stâna Putredu Moară, undeva trei zile de traseu. Numai la Sângeorz-Băi sunt vreo 12.000 de capete”, ne-a spus Vasile Larionesi de la Cooperativa Sângeorz-Băi. ”Sărbătoarea Străbunilor – Măsura Laptelui” va începe în 26 mai, la ora 13:00. Iată comunicatul organizatorilor: Prin acest eveniment sărbătorim împreună moștenirea și tradițiile din Ținutul Grăniceresc, subliniind faptul că aceste obiceiuri străvechi sunt încă vii și prețuite în comunitate. La festival vor participa mai multe cooperative agricole renumite, inclusiv Cooperativa Agricolă Coșbuc și Cooperativa Agricolă Poiana Ilvei. Aceste cooperative, alături de alte organizații similare din Ținutul Grăniceresc, vor prezenta o varietate de produse locale, punând în valoare specificul și bogăția gastronomică a regiunii. Un rol important în organizarea evenimentului îl are Cooperativa Agricolă de Gradul 1, Grupul de Producători din Sângeorz-Băi, care este un pilon esențial al acestui festival. Pe lângă degustarea bunătăților locale, participanții vor avea ocazia să asiste și să participe la diverse concursuri tradiționale, care vor aduce în prim-plan obiceiuri și meșteșuguri transmise din generație în generație. Aceste activități vor oferi o perspectivă autentică asupra vieții și culturii din Ținutul Grăniceresc, întărind legăturile comunitare și respectul pentru moștenirea culturală. Sărbătoarea Străbunilor Măsura Laptelui este mai mult decât un simplu festival; este o celebrare a identității culturale și a tradițiilor care definesc această regiune unică a României și suntem mândri că acesta are loc de două ori pe ani (Măsura Laptelui și Alesul) la Sângeorz-Băi. Locația de desfășurare va fi în Lunca lui Ianăș pe Cormaia.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Transport gratuit pentru evenimentele Zilelor Tineretului din Bistrița

Primăria Bistrița a anunțat că, în parteneriat cu Consiliul Local al Tinerilor, va organiza Zilele Tineretului pe 1 și 2 mai 2026. Cu această ocazie, transportul public va fi gratuit, facilitând accesul la evenimentele ce vor avea loc în Parcul Dendrologic din Unirea, conform unei informații transmise de municipalitate.

Actualitate

Bărbat de 73 de ani, decedat după un accident tragic de munte

Un accident grav, petrecut pe 21 aprilie, a dus la decesul unui bărbat în vârstă de 73 de ani. Potrivit timponline.ro, incidentul a avut loc în timpul unei plimbări montane, când bărbatul a încercat să-și ajute soția, în vârstă de 71 de ani, care a alunecat.

Actualitate

Descoperire rară în Parcul Național Munții Rodnei: un ciuf de câmp observat

Pe 28 aprilie 2026, un pasionat de natură a avut ocazia să observe un ciuf de câmp, un exemplar rar, într-o zonă sălbatică din Parcul Național Munții Rodnei. Aceasta este o premieră în regiune, deși în partea sudică a județului au existat semnalări sporadice în ultimele decenii.

Actualitate

Bărbat din Tărpiu închiriază mașină și o vinde ilegal

Un incident neobișnuit a avut loc între 14 și 23 aprilie, când un bărbat de 47 de ani din Tărpiu a refuzat să restituie un autoturism închiriat, vânzându-l ulterior unei terțe persoane. Conform informațiilor oferite de Poliție, bărbatul a acționat împreună cu un complice, ceea ce a dus la comiterea unei infracțiuni de abuz de încredere.

Acasa Recente Radio Județe