Înapoi la știri

Problemele cu livrările de la Zebra Solutions SRL Târgu Mureș

27 Jul 2024
3 minute min
Elena Dumitrescu

Problemele cu livrările de la Zebra Solutions SRL Târgu Mureș

Catalin Cocis, reprezentant al Zebra Solutions SRL din Târgu Mureș, a adus în atenția publicului o situație dificilă legată de o comandă efectuată pe site-ul melarox.ro. Potrivit mesajului său, compania a comandat și plătit produse în valoare de 16.000 de lei, dar, în ciuda a două luni de așteptare, nu a primit nici produsele, nici banii înapoi.

„Va scriu cu intenția de a preveni alți clienți să mai ajungă, măcar din greșeală, pe site-ul sau în magazinul acestor indivizi care practică înșelăciunea în stilul anilor 2000. Pe scurt, avem dovezi de peste 50 de mailuri trimise, o somație cu termen impus pentru stornare și sute de apeluri către ei”, a declarat Cocis. El a explicat că a acceptat termenii livrării, dar nu se aștepta să dureze atât de mult.

Mai multe persoane se confruntă cu probleme asemănătoare, iar reclamațiile negative au început să apară pe internet. La Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au fost depuse deja 12 plângeri din partea unor clienți care susțin că nu și-au primit produsele după ce au plătit. „Pe parcursul cercetării, unii dintre reclamanti au primit produsele, iar prejudiciile au fost recuperate. În acest moment, 7 sesizări sunt deja soluționate, iar 5 mai sunt în lucru”, a menționat purtătoarea de cuvânt a IPJ, Crina Șîrb.

Stelian Dolha, comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud, a precizat că firma a fost amendată de mai multe ori pentru practici comerciale înșelătoare. „Firma aceasta are în jur de 800 de comenzi zilnic. Livrarea, scrisă pe site că ar fi rapidă, nu este așa în realitate”, a explicat Dolha. În plus, el a menționat că, de obicei, întârzierea în returnarea banilor apare atunci când clienții decid să renunțe la comandă în termen de 14 zile.

Conform informațiilor de la Ministerul Finanțelor, Mela Rox Com SRL, care deține site-ul menționat, a avut în 2023 o cifră de afaceri de 37,9 milioane de lei și un profit de 1,3 milioane de lei. Problemele legate de livrări și practicile comerciale ale companiei rămân sub observația autorităților competente.

Alte postari din Economie
Economie

OK, Well, Rogue AI Agents Are Hacking Again - WIRED

The most alarming behavior disclosed on Tuesday appears to have been tied to testing conducted by the UK’s AI Security Institute, which evaluates frontier models to identify potential issues before public release. AISI tests those models in “cyber ranges,” a simulated network in which AI agents are tasked with solving cybersecurity challenges, and intentionally disables some safety features, including cybersecurity guardrails.

Economie

Days after John Oliver's dare, Buc-ee's sues again - USA Today

Hide Caption #videoDetailsToggle{color:var( --color-dove-gray,rgba(0,0,0,.6));cursor:pointer;display:inline-block;font-family:var(--sans-serif,sans-serif);font-size:var(--type-7);font-weight:var( --font-weight-bold,900);line-height:var(--spacer-twentyfour,24px);margin-bottom:-8px}#vdt_hide{margin-bottom:10px}.vdt-flex{display:none}.vdt-svg{fill:var( --color-dove-gray,rgba(0,0,0,.6));height:var(--spacer-twentyfour,24px);width:var(--spacer-twentyfour,24px)} (function() { let vdContainer, vdShow, vdHide, flagCaption = false, vdToggle = document.getElementById('videoDetailsToggle'), section = ga_data.route.sectionName || ga_data.route.ssts.split('/'), subsection = ga_data.route.ssts.split('/'); vdToggle.addEventListener('click', ()=> { // query dom only after user click if (!vdContainer) { vdContainer = document.getElementById('videoDetailsContainer'); vdShow = document.getElementById('vdt_show'), vdHide = document.getElementById('vdt_hide'); } vdContainer.hidden = !(vdContainer.hidden); // show/hide elements if (vdContainer.hidden) { vdShow.hidden = false; vdHide.hidden = true; } else { if (!flagCaption) { flagCaption = true; fireCaptionAnalytics() } vdShow.hidden = true; vdHide.hidden = false; } }); function fireCaptionAnalytics () { let analytics = document.getElementById("pageAnalytics"); try { if (analytics) { analytics.fireEvent(`${ga_data.route.basePageType}|${section}|${subsection}|streamline|expandCaption`); } else { if (window.newrelic) window.newrelic.noticeError('page analytics tag not found'); } } catch (e) { if (window.newrelic) window.newrelic.noticeError(e); } } }()); I visited the new Arizona Buc-ee's. Here's what I learned.Does Buc-ee's live up to the hype?

Economie

Powerball Jackpot Grows to $748 Million—Here’s How Much A Winner Could Take Home After Taxes - Forbes

Breaking NewsPowerball Jackpot Nears $750 Million—Here’s What A Winner Would Take Home After TaxesByZachary Folk, ToplineThe Powerball jackpot grew to $748 million after no winning tickets were drawn on Saturday night, however a potential winner would ultimately take home far less after taxes. No winners were drawn on Saturday night, but multiple people won prizes of at least $1 million.MediaNews Group via Getty ImagesKey FactsNo tickets matched all five numbers drawn on Saturday night (6, 17, 27, 48, 50 and Powerball number 5), so the jackpot grew again, to an estimated $748 million for the next drawing.

Acasa Recente Radio Județe