Viața la altitudini mari poate influența surprinzător riscul de diabet

Un studiu recent a demonstrat că locuirea la altitudini mai mari reduce riscul de dezvoltare a diabetului, însă cercetătorii nu au reușit să identifice motivele până acum. O nouă cercetare efectuată pe modele de șoareci cu diabet de tip 1 și 2, realizată în SUA, a descoperit că, pe măsură ce altitudinea crește și aerul devine mai rarefiat, globulele roșii devin „suflante” pentru glucoză, redusând astfel nivelul zahărului din sânge, potrivit sciencealert.com.

👉 Efectele nivelului scăzut de oxigen asupra globulelor roșii

În condiții de oxigen scăzut cronic în aerul inhalat, globulele roșii au prezentat o creștere de trei ori a absorbției de glucoză. Această schimbare metabolică ajută celulele să livreze oxigen mai eficient atunci când oxigenul este insuficient, explică cercetătorii, dar înseamnă, de asemenea, că nivelul zahărului din sânge este reglat mai bine – iar diabetul devine mai puțin probabil. Deși este încă devreme pentru a determina cum aceste noi cunoștințe ar putea fi utile oamenilor, cu cercetări și teste suplimentare, această metodă naturală de gestionare ar putea fi adaptată pentru tratamente ce previn sau inversează diabetul.

„Globulele roșii reprezintă un compartiment ascuns al metabolismului glucozei care nu a fost apreciat până acum”, spune biochimistul Isha Jain de la Gladstone Institutes, o organizație de cercetare nonprofit. „Această descoperire ar putea deschide complet noi modalități de a gândi despre controlul zahărului din sânge.” Este bine stabilit că locuirea la altitudini mari schimbă corpul în numeroase moduri, deoarece acesta se adaptează la diferitele presiuni ale mediului. Totuși, a ști exact ce se schimbă și de ce poate fi o provocare.

👉 Descoperiri promițătoare la șoareci

Noile descoperiri se bazează pe experimente cu șoareci expuși la medii cu oxigen scăzut, inducând hipoxie. La început, cercetătorii au observat că animalele aveau niveluri ale glucozei din sânge mai scăzute decât normal, dar nu era clar unde mergea zahărul. Orice zahăr dat șoarecilor dispărea aproape instantaneu din fluxul sanguin, reducând riscul de diabet. Totuși, nu fusese trimis în niciunul din locurile așteptate – inclusiv mușchi, creier sau ficat. Mai mult, efectul a durat săptămâni după ce șoarecii s-au întors în medii normale de oxigen.

Păstrând tehnicile de imagistică și efectuând teste de urmărire, echipa de cercetare a descoperit că globulele roșii aveau talente ascunse ca absorbanți de glucoză și erau responsabile pentru reglarea eficientă a zahărului din sânge. A fost identificată o moleculă anume care a făcut diferența, acționând asupra hemoglobinei – proteina transportoare de oxigen din globulele roșii – și slăbindu-i priza asupra oxigenului, îmbunătățind circulația acestuia în jurul țesuturilor.

„Ce m-a surprins cel mai mult a fost magnitudinea efectului”, spune biochimistul Angelo D'Alessandro de la Universitatea din Colorado. „Globulele roșii sunt, de obicei, considerate purtătoare pasive de oxigen. Totuși, am descoperit că ele pot reprezenta o fracție substanțială a consumului total de glucoză din organism, în special în condiții de hipoxie.” Este o descoperire promițătoare, deși cercetătorii vor trebui să testeze descoperirile lor în afara experimentelor pe șoareci pentru a confirma ce se întâmplă.

👉 Implicatii pentru oameni și viitor

Aceasta se aliniază cu studii anterioare care arată cum globulele roșii se adaptează la medii cu oxigen scăzut. Faptul că și alte animale prezintă același tip de mecanisme pentru gestionarea glucozei la altitudini mari sugerează că această capacitate a evoluat în cadrul speciilor pentru a îmbunătăți eficiența metabolică atunci când oxigenul este rar. Încurajator, oferind șoarecilor modele de diabet de tip 1 și 2 un nou medicament dezvoltat care imită efectele vieții la mare altitudine, cercetătorii au inversat nivelurile ridicate de zahăr din sânge la animale – sugerând că un tratament dezvoltat pe aceste baze ar putea în cele din urmă aborda diabetul.

Asta probabil că este o distanță lungă, dar există multe rute de cercetare diferite care pot fi urmate în continuare. Aceste descoperiri ar putea fi, de asemenea, utile pentru studierea altor aspecte ale hipoxiei și a adaptațiilor pe care le induce. De asemenea, ajută la explicarea de ce Sherpa nu au prezentat, de obicei, niveluri mai scăzute de zahăr în sânge, așa cum se găsesc la alte persoane care trăiesc la altitudini mari: ar putea fi din cauza adaptărilor genetice care le împiedică să producă mai multe „globule roșii-sponge” observate în acest studiu.

„Acesta este doar începutul,” spune Jain. „Există încă atât de multe de învățat despre cum se adaptează întregul corp la schimbările de oxigen și cum am putea folosi aceste mecanisme pentru a trata o gamă largă de condiții.” Cercetarea a fost publicată în revista Cell Metabolism.