”Bistrița, atâta istorie adâncă! M-aș muta fără ezitări”, a mai notat altcineva în această perioadă în care orașul nostru sărbătorește 761 de ani de la prima atestare documentară. ”Ce înseamnă acest lucru? Adică un înscris la curtea unui rege sau a unui papă. Pe la 1264, în 16 iulie, un papă, Urban al IV-lea, de la reședința lui din Orvieto, trimite o scrisoare unui fiu al unui rege al Ungariei – Transilvania, în perioada aceea, ca voiivodat, era vasal regalutului ungar – și îl admonesta pentru faptul că fiul regelui Béla al IV-lea a intrat peste proprietățile mamei lui, ale reginei de atunci, Maria Lascaris, percepând taxe și impozite, aceasta în condițiile în care Bistrița, chiar de la început, a aparținut reginei maghiare, a avut un status special. Și atunci apare numele într-o formă mai veche, Bystriche, dar orașul a avut la 1241 alt nume, Nösen, nume flamand. Acel nume apare în mai multe documente, al unei mănăstiri de lângă Luxemburg, mănăstire benedictină, la fel și într-o carte scrisă de un călugăr de la Oradea. Cum toate scrierile erau numai în limba latină, apare Nosa, un nume interesant. Pe la 1264 apare și numele de Bistrița. Slavii au locuit înainte de cucerirea maghiară lângă apă și au dat numele apei Bâstro, apa cea repede, de unde sașii și-au luat al doilea nume al orașului și cel actual , transformându-l și devenind Bistrița”, a spus Eugen Miloș, muzeograf la Casa Argintarului. De ce au fost chemați sașii la Bistrița ”Transilvania, cucerită de Regatul Ungariei, era percepută, în perioada aceea ca un fel de frontieră a creștinătății. Dincolo de munți, în est, în viitoarea Moldovaă, atunci erau tătarii, mongolii, foarte periculoși pentru creștinătate. De aceea, aici trebuia să ne apărăm, să construim fortificații, Oameni cu știința de a construi nu prea erau în zonă, atunci un rege arpadian, Geza al II-lea, pe la 1150 și ceva a invitat din vestul dezvoltat unde erau orașele pline cu meșteșugari care aveau știința de a prelucra materia primă și de a construi. În urma invitației, vin sașii care construiesc cele șapte orașe fortificate ale Transilvaniei, foarte importante de-a lungul lungii perioade medivale, și economic, și militar. Vin și călugării catolici în toată Transilvania și au construit, la fel, mănăstiri fortificate. În Bistrița, puțin după anul 1200 au venit mai întâi călugării dominicani, după aceea minoriții, iar înainte de 1300 au venit și călugării ioanți care au construit o mănăstire, dar și primul spital al orașului, al doilea ca vechime din România de azi, după cel din Sibiu”, a explicat Eugen Miloș. Punctele forte ale orașului Bistrița ”Bistrița are una dintre primele steme de oraș din România de azi, pe la 1366 apare ca simbol de putere, total atipic pentru perioada aceea, un cap de struț. Puțin mai târziu se construiesc fortificațiile în perioada când pe tronul Ungariei ajunge Matia de Hunedoara, Matia Corvinul. Orașele germane au fost în șantier câțiva zeci de ani până au terminat de înconjurat cu ziduri mari, cu porți ferecate împrejurimile. Tot atunci, în piața centrală a Bistriței se vindea și se cumpăra. Dacă ploua, era o problemă și, cum erau mulți pietrari care lucrau la Biserică, s-au construit niște arcade comerciale medievale cu scopul de a proteja mărfurile în caz de intemperii. I se spune Sugălete astăzi, iar apropo de recorduri, e cel mai lung șir de arcade comerciale medievale din România de azi. Pe la 1519, Bistrița își termină de înălțat turnul bisericii, la început construit ca turn de veche. Este cel mai înalt turn din piatră construit la vremea aceea în Transilvania. Toată lumea a aflat de faptul că Bistrița – perceput ca fiind cel mai nordic oraș german, undeva la marginea Transilvaniei – își ridică turnul. Atunci a fost o controversă cu Sibiul care era centrul germanismului. Nu prea i-a convenit că Bistrița are cel mai înalt turn. Au trimis niște meșteri care au măsurat turnul, un hangiu le-a tăiat trei metri din frânghie. Meșterii au mers la Sibiu, au înălțat cu doi metri mai mult decât lungimea frânghiei și tot cu un metru mai mic e turnul din Sibiu. La 1519, Bistrița termină de înălțat turnul la 76 de metri în perioada respectivă, azi are numai 75. Sibiul își reabilitează biserica din centrul orașului la 1520. Puțin mai târziu intră reforma lui Martin Luther în Transilvania, sașii o preiau sub varianta de evanghelism. Arhitectura bisericii fiind gotică nu mai era plăcută în perioada respectivă, de aceea trebuia schimbat ceva la ea. Cei mai buni în arta renașterii erau italienii, orașul fiind bogat a căutat o echipă de zidari italieni, au fost găsiți în regatul Poloniei, echipă condusă de arhitectul Petru, născut în Lugano,în nordul Italiei, care a venit aici în 1560. Trei ani au lucrat meșterii italieni la biserică și au îmbrăcat-o în hainele Renașterii. Aceiași zidari italieni au lucrat și la Casa Argintarului, apropiată de piața centrală a orașului, locuită de bijutierul orașului, foarte bogat la vremea aceea. Italienii au lucrat mai ales la fațada clădirii, înfrumusețând-o în stilul Renașterii. E singura casă la care au lucrat. De aceea e importantă și azi e o secție a Muzeului Bistrița. În scurt timp, orașul cade în sărăcie, a fost atacat în 1602 de generalul Basta aflat în slujba habsburgilor. Mercenarii au jefuit orașul, au omorât foarte mulți apărători, foarte mulți dintre ei meșteri. Puțin mai târziu vine perioada în care habsburgii dețin controlul în principatul Transilvaniei, ei vin cu idei moderne, mai progresiste. Împăratul Iosif al II-lea, având nevoie de soldați, de grăniceri, apela la românii care erau iobagi șerbi pe pământurile nobililor maghiari. În perioada lui Iosif al II-lea sunt eliberați, el înființează un regiment de graniță, iar ca sediu se înființează orașul Năsăud. Din perioada veche a rămas Biserica Evanghelică înconjurată de o piață unde se ținea un târg foarte important – bâlciul de Sf. Bartolomeu – când veneau târgoveți din multe părți, iar orașul a avut mult de câștigat.