Înapoi la știri

Ancheta continuă în cazul corupției de la Primăria Sânmihaiu de Câmpie

29 Jul 2024
4 minute min
Maria Popescu

Ancheta continuă în cazul corupției de la Primăria Sânmihaiu de Câmpie

Conform informațiilor disponibile pe portalul instanțelor de judecată, Ioan Mate și Dorin Nicula au contestat măsura controlului judiciar pe 26 iulie. Aceeași acțiune a întreprins și Lucica Valeia Moldovan, parte a aceleași grup infracționale, instanța stabilind termen pentru 31 iulie.

Printre persoanele implicate se numără primarul, viceprimarul, secretarul Primăriei Sânmihaiu de Câmpie, dar și un viitor consilier local, toți fiind acuzați de fapte grave, cum ar fi coruperea alegătorilor și constituirea unui grup infracțional organizat. De asemenea, aceștia se confruntă cu acuzații de fals, uz de fals și fals informatic, iar pedeapsa poate ajunge la cinci ani de închisoare.

Adrian Briciu, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, a declarat că acești indivizi au reușit să convingă mai multe persoane din Bistrița, inclusiv pe cele care locuiesc în blocurile sociale din Vișoara, să își stabilească domiciliul sau reședința în comuna Sânmihaiu de Câmpie. Aceasta s-a realizat pe baza unor adeverințe false, eliberate de primărie, care atestau că persoanele respective dețin imobile în acea zonă.

"Pe baza acelor adeverințe false, aceste persoane și-au stabilit domiciliul sau reședința în comuna noastră. Au fost convinceți să participe la alegeri și să voteze pentru candidații unui anumit partid politic, unii dintre ei fiind recompensați cu sume de câte 700 de lei, în timp ce alții au fost influențați prin relații de prietenie sau rudenie cu membrii grupului infracțional. Până în prezent, au fost identificate peste 60 de adeverințe falsificate eliberate de primărie, dar se estimează că numărul real este mult mai mare. Continuăm cercetările pentru a stabili exact câte persoane și-au schimbat domiciliul," a explicat Adrian Briciu.

De asemenea, membrii grupului infracțional au asigurat transportul acestor persoane către secțiile de votare pe 9 iunie, facilitând astfel exercitarea dreptului de vot. În urma investigărilor, primarul, viceprimarul, secretarul și un candidat la funcția de consilier local au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind sub control judiciar pentru 60 de zile. Aceleași măsuri au fost impuse și unei a cincea persoane, funcționar al primăriei, care a întocmit adeverințele false. "Pentru aceste infracțiuni, legea prevede până la cinci ani de închisoare", a concluzionat Briciu.

Alte postari din Actualitate
Actualitate

Sindicaliștii din Primăria Bistrița contestă noua organigramă a instituției

Sindicatul ,condus de Sabina Malaicu a formulat o plângere prealabilă împotriva hotărârilor adoptate de Consiliul Local Bistrița în ședința din 30 iunie a.c. prin care cere modificarea hotărârilor respective, invocând, printre altele, încălcarea obligației de informare și consultare a organizației sindicale reprezentative, lipsa transparenței decizionale și probleme legate de numărul funcțiilor de conducere.

Actualitate

Titularizare 2026 în județ: Peste 290 de candidați au luat minim 7. O notă de 10

La concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar din 21 iulie 2026, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au participat 588 de candidați, informează Inspectoratul Școlar Județean. Aici rezultatele la Titularizare în Bistrița-Năsăud.

Actualitate

Ceremonie de Ziua Imnului Național la statuia poetului Andrei Mureșanu

Evenimentul va începe la ora 09.00 și va cuprinde oficierea serviciului religios, alocuțiuni, intonarea Imnului Național al României, defilarea efectivelor participante. La originea Imnului Naţional al României se află poemul patriotic ”Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu şi publicat în timpul Revoluţiei de la 1848.

Actualitate

Performanță remarcabilă pentru Herghelia Beclean la Derbiul Ungariei la atelaje

Echipajul, condus de multiplul campion Roland Varga, avându-l ca secund pe Leon Onișor, a reușit o clasare deosebită într-una dintre cele mai intense și apreciate competiții profesioniste de profil din Ungaria. Rezultatul este cu atât mai valoros cu cât la startul competiției s-au aliniat 24 dintre cei mai buni sportivi și cai ai Ungariei, o națiune cu o tradiție remarcabilă și cu rezultate de excepție la nivel mondial în disciplina complexă a sportului de atelaje.

Acasa Recente Radio Județe