Înapoi
Tribunalul din Moscova interzice oficial activitatea trupei Pussy Riot
Externe

Tribunalul din Moscova interzice oficial activitatea trupei Pussy Riot

Postat pe 15 Dec 2025

Update 1 zi în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Tribunalul din Moscova interzice oficial activitatea trupei Pussy Riot

Autoritățile ruse au emis o interdicție oficială pentru activitatea trupei punk Pussy Riot, după ce un tribunal din Moscova a calificat formația drept „organizație extremistă”. Decizia urmează condamnărilor în lipsă din septembrie 2025, când membrii trupei au primit pedepse de până la 13 ani de detenție, potrivit Euronews.

👉Decizia tribunalului și acuzațiile aduse membrilor trupei

Curtea districtuală Basmannîi i-a găsit vinovați pe cei cinci membri ai trupei pentru răspândirea de informații false despre armata rusă. În urma acestei hotărâri, Pussy Riot și-a exprimat respingerea acuzațiilor considerate motivate politic și a subliniat opoziția lor față de regimul lui Vladimir Putin.

Într-un interviu acordat la începutul anului pentru Rolling Stone, Diana Burkot, membră a trupei, a declarat: „Războiul la scară largă împotriva Ucrainei durează de mai bine de trei ani. Și continui să cred: Ucraina trebuie să câștige, iar Putin trebuie judecat la Haga.” Burkot a mai spus că „guvernul rus este un exemplu de manual de patriarhat, cel mai grav tip de abuzator: un tiran, un narcisist, un manipulator toxic care trăiește din distrugerea voinței celorlalți”, scrie digi24.ro.

👉Istoricul trupei și poziția față de regimul Putin

Formația punk a câștigat notorietate internațională în 2012, când a organizat un protest în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, manifestându-se împotriva președintelui Vladimir Putin. De atunci, Pussy Riot a fost un simbol al opoziției față de Kremlin și a continuat să se opună vehement războiului inițiat de Moscova în Ucraina.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Județe