Amendă de 60.000 lei pentru o firmă care extrăgea dacit fără autorizație
Pentru încălcarea prevederilor legale, societatea a fost sancționată cu o amendă de 60.000 de lei.
Când începe șantierul în centrul istoric. Schimbări în ce privește traficul auto
Potrivit primarului Gabriel Lazany, lucrările sunt programate să înceapă la începutul lunii octombrie, astfel încât impactul asupra activității comercianților și a teraselor din zona pietonală să fie cât mai redus. ”Pentru centrul istoric am semnat contractul pentru proiectare și execuție.
Primăria Bistrița face, cu noile utilaje, un traseu cicloturistic prin pădure
Anunțul a fost făcut luni seara, de primarul Gabriel Lazany, într-o emisiune la postul local AS TV, unde edilul a precizat că două încărcătoare frontale au fost deja livrate. Acestea vor fi utilizate și la amenajarea primului segment al traseului cicloturistic, care va porni din zona Valea Jelnei și va ajunge până la Valea Budacului.
Încă patru autoutilitare multifuncționale noi livrate la Primăria Bistrița
Fiecare autoutilitară este prevăzută și cu spălător cu înaltă presiune, iar pentru sezonul rece cu sărăriță, lamă pentru deszăpezit și freză de zăpadă.